Cristian Pârvan (AOAR): Taxa de solidaritate nu va ajuta economia României

Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, susţine că introducerea unei taxe de solidaritate pentru bugetari, propusă de premeirul Victor Ponta, este o idee politică, care nu ar ajuta economia. Ponta a declarat, luni seara, la România TV, că bugetarii care câştigă peste 1.000 de euro pe lună ar putea plăti statului o taxă de solidaritate de 10%.
Iulian Tudor
09 apr. 2013, 07:37
Cristian Pârvan (AOAR): Taxa de solidaritate nu va ajuta economia României

„Este o idee politică ce vrea să lase impresia că solidaritatea conducătorilor din sectorul bugetar există. Evident, toată lumea ştie că nu este importantă această solidaritate, cât ar fi important ca acţionarul stat să aibă o atitudine coerentă şi îndreptată către transparentizarea activităţii publice. Asta ar fi de fapt ceea ce ar face ca societatea să meargă mai bine: transparentizare, informatizarea societăţii, revederea tuturor procedurilor şi păstrarea în sistemul bugetar numai a personalului necesar. Acestea sunt acţiunile de fond, care ar duce la o schimbare a României”, a declarat, la RFI, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan.

În opinia sa, „faptul că vor cotiza cu 10% şi vor obţine venituri pe alte părţi, lucru care se va descoperi peste zece ani de Curtea de Conturi nu ajută economia României şi nici funcţionarea mai bună a societăţii în ansamblu”.

Cristian Pârvan mai spune că taxa de solidaritate pentru bugetari ar fi o manevră facilă.

„Pe de o parte, noi susţinem că un conducător al unei societăţi cum e CFR-ul… vedeţi foarte bine că atunci când vine un străin, suntem cu toţii de acord să fie plătit cu nişte sume incredibile pentru un român. Când plătim un român, spunem că nu e în regulă că ia atâţia bani. Deci la nivelul societăţii se foloseşte această manevră facilă, pe care acum o regăsim şi în alte ţări dezvoltate, dar la cu totul alte niveluri de salarizare, la cu totul alte niveluri de salarizare şi ea reprezintă doar o simplă cale de a mai da satisfacţie, din păcate, multora cu salarii foarte-foarte mici şi care evident că nu au cum să aibă o opinie pozitivă faţă de câştigurile atât de mari văzute în raport cu ale lor ale unor oameni care totuşi au o anumită răspundere, dacă o au, că dacă ocupă o poziţie numai pentru a avea o sursă de bani, ăsta-i alt subiect”, a precizat Pârvan.

Bugetarii care câştigă peste 1.000 de euro pe lună ar putea plăti statului o taxă de solidaritate. Premierul României Victor Ponta a declarat, lunis eara, la România TV, că suprataxarea cu 10% a acestei categorii de bugetari ar putea fi făcută pe o perioadă de un an, un an şi jumătate.

„În continuare cred, şi am avut discuţii în acest sens şi un acord, pentru cei din zona bugetară care câştigă peste 1.000 euro pe lună, pentru o perioadă de timp limitată, un an-un an şi jumătate, ţin foarte mult să avem acea taxă, de 10%, de solidaritate. Sunt oameni care pot să dea 10%, bani pe care să-i folosim pentru tariful social la energie sau la recalcularea pensiilor militarilor”, a spus Victor Ponta, în cadrul emisiunii „Tonomatul lu Ciutacu”.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlăturat! De cine va fi înlocuit: Eu candidez!
Playtech.ro
Cu ce stropeşti copacii când dau mugurii, de fapt. Vei uita de dăunători, iar pomii vor rodi ca...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Strategia Kremlinului de subminarea României. Posibilul rol al lui Călin Georgescu
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Rubio conturează strategia SUA pentru a dilua legăturile Rusia-China
MediaFlux
The Economist retrogradează România de la democrație la regim hibrid. Singura țară astfel catalogată din UE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată