Cristian Păun, profesor la ASE, prezintă scenariul apocaliptic pentru România: ”UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari. Îi urmăm noi, foarte curând”

Profesorul Cristian Păun de la Academia de Studii Economice din București lansează un avertisment dur asupra viitorului Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, prognozând o posibilă eșuare completă a acestuia sub actualele circumstanțe politice.
Filip Stan
03 dec. 2024, 15:02
Cristian Păun, profesor la ASE, prezintă scenariul apocaliptic pentru România: ”UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari. Îi urmăm noi, foarte curând”

„UE anulează PNRR-ul Bulgariei pe motiv de întârzieri mari pe partea de reforme. Îi urmăm noi, foarte curând”, a scris profesorul luni, pe Facebook, referindu-se la o posibilă decizie similară din partea Uniunii Europene în cazul României.

Cristian Păun subliniază problemele deja existente în implementarea PNRR, cum ar fi întârzierile și renegocierile cerute, dar și riscurile suplimentare pe care le vede în contextul politic actual.

„Doamne ce jelanie a fost și la noi cu PNRR. Mereu puși pe renegociat, întârzieri enorme. Acum vine PSD cu Georgescu și îi vor pune capac de tot. Vor cere bani de la ruși, probabil. Sau cheamă chinezii lui Ponta și Câciu.”, a mai scris acesta.

Profesorul face și o referire directă la cei care promovează discursuri suveraniste, acuzându-i de ipocrizie în ceea ce privește așteptările legate de dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor din România.

Citește și: Negocieri pentru viitorul guvern: PNL nu s-ar opune unei variante fără Ilie Bolojan premier / Elena Lasconi ar accepta un prim-ministru de la PSD / Rareș Bogdan s-a răzgândit și vrea liberalii la guvernare

„Abia aștept să aud vaietele suveraniștilor și extremiștilor din Diaspora când stau în trafic că nu au autostrăzi. Sau cum le mor rudele prin spitale cu zile. Că nu au ”o țară ca afară!”. Nu mai este mult!”, a completat acesta.

În contextul alegerilor prezidențiale din România, Păun atrage atenția asupra semnificației politice și economice a turului doi, în care se vor confrunta Călin Georgescu, considerat de mulți un suveranist cu viziuni pro-ruse, și Elena Lasconi, percepută drept pro-europeană.

Profesorul vede această confruntare ca pe un „referendum pentru rămânerea în UE”.

Citește și: Reacția lui Victor Ponta la postarea în care Dughin spune că România va face parte din Rusia: ”F**k off, Dughin!”

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
Se pune stop la plata cash? Legea care se pregătește la nivel național. Ce se va întâmpla cu numerarul?
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de locuințe. Va fi obligatoriu, trecut direct în Constituție: E timpul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți