Cristian Petrescu a DEMISIONAT din PDL: Actuala conducere nu mă mai poate reprezenta

Democrat-liberalul Cristian Petrescu a demisionat din PDL. Fostul ministru al Turismului a declarat, pentru Agerpres, că nu se mai regăseşte în politica de partid dusă de actuala conducere şi că alături de el au părăsit formaţiunea prin demisie alţi 50-60 membri ai organizaţiei sector 3 al cărei preşedinte interimar a fost până la momentul plecării.
Romania TV
13 iun. 2013, 14:42
Cristian Petrescu a DEMISIONAT din PDL: Actuala conducere nu mă mai poate reprezenta

„Mi-am dat demisia din PDL după 17 ani în care am fost membru al acestui partid. Am şi primit multe de la partid, am şi oferit, la rândul meu, multe. Am considerat că actuala echipă de conducere nu mă mai poate reprezenta, iar atunci nu mai este cazul să continui. Apreciez mult membrii actuali ai PDL care mi-au fost colegi, dar, în momentul acesta, nu putem continua împreună”, a declarat Cristian Petrescu.

Fostul ministru al Turismului a precizat că, formal, şi-a depus marţi demisia din PDL şi a subliniat că nu a dorit prin acest gest să producă un scandal politic, dovadă şi faptul că şi-a anunţat demersul pe o reţea de socializare.

Întrebat dacă la momentul demisiei mai era în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PDL sector 3 şi dacă alături de el au luat decizia plecării din partid şi alţi colegi, Cristian Petrescu a răspuns: „Da, au mai fost alţii, spre exemplu fostul deputat Dan Radu Zătreanu, precum şi membri din cadrul organizaţiilor de tineret şi oamenilor de afaceri de la sectorul 3”.

Despre o eventuală înscriere a sa în Mişcarea Populară, Cristian Petrescu a spus că deocamdată are o săptămână de concediu.

 

Spynews
Fetița lovită cu mașina de șoferul minor, în Pantelimon, s-a trezit fix în ziua în care fratele său a fost înmormântat! A aflat că medicii i-au amputat piciorul, însă nu știe că băiatul a murit
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Cel mai bun oraș din lume. Aici e bine să locuiești, viața e perfectă. Se află la mai puțin de două ore de București
Capital.ro
Schimbare imensă la RAR. Termenul limită este 4 septembrie 2024, ora 15:00
Playtech.ro
Ți se face pielea de găină. Ce a apărut pe cer la un eveniment în memoria lui Nicu Covaci.
DailyBusiness
Românii vor primi și pensii DUBLATE. Baciu: „Pot crește și cu 100%”
Adevarul
„Amărâților!” Tzancă Uraganu și-a etalat pe TikTok banii pe care i-a făcut într-o singură noapte VIDEO
Spynews
Maria Georgiana, imagini cu burtica de gravidă! Cum decurge sarcina celei mai dorite românce de pe platformele pentru adulți | VIDEO
Spynews
Imaginile care pun capăt speculațiilor. Dovada clară că la volan, în timpul accidentului din Pantelimon, era minorul în vârstă de 17 ani | VIDEO
Evz.ro
Proprietarii de animale, vizați de autorități. Au apărut noi reguli, se dau amenzi
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem imagini bombă
Cancan.ro
Cauza decesului lui Valentin Ioviță. De ce a murit fostul mijlocaș, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Alertă de călătorie în Liban. MAE le recomandă cetățenilor români să evite orice călătorie
Capital.ro
Decizie pentru cei care au carte de identitate și permis de conducere. Anunț pentru conducătorii auto
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în pământ un suflet nevinovat"
substantial.ro
Un tânăr din Oradea prins de două ori în aceeași zi conducând cu viteze excesive
MediaFlux
DOLIU în POLITICĂ! PSD e în stare de ȘOC. A MURIT un important PRIMAR
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?