Cristian Popescu Piedone a fost găsit de ANI în conflict de interese la scurt timp după ce a anunțat că va candida la Primăria Capitalei, împotriva lui Nicușor Dan.
”Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 3 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, Primarul Sectorului 5, București
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În exercitarea atribuțiilor de primar, a emis și a semnat dispoziția de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidența Legii nr. 550/2002, calitate de pe urma căreia a obținut un folos material (venituri încasate în anii 2021 și 2022) în valoare totală de 109.520 RON.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) și art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019.
ION ROBERT FLORIN, Funcționar public cu statut special (polițist) în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș
INCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 27 august – 03 octombrie 2022 și 19 noiembrie 2022 – 03 ianuarie 2023, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică cu statut special și o altă funcție remunerată în sectorul privat, funcția exercitată în sectorul privat fiind incompatibilă cu calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare.
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004.
ORĂȘANU ROMICĂ, Secretar general în cadrul Primăriei Com. Dudești, Jud. Brăila
INCOMPATIBILITATE
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 ianuarie – 28 februarie 2023, pe parcursul căreia raportul de serviciu din funcția de secretar general a fost suspendat, persoana evaluată exercitând funcția de consilier personal în cadrul cabinetului primarului com. Dudești.
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) și b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 445, alin. (2) și alin. (3), art. 492, alin. (2,) lit. l) din O.U.G. nr. 57/2019.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE și ION ROBERT FLORIN nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, a transmis ANI.
Cristian Popescu Piedone a anunțat că va candida la Primăria Capitalei. Deși a anunțat că va candidat singur la alegerile pentru Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone a subliniat că așteaptă un răspuns din partea liderilor PSD și PNL la scrisoarea pe care a trimis-o zilele trecute și în care a propus o alianță PUSL pentru București. Mai mult, primarul Sectorului 5 a ținut să precizeze că chiar dacă Gabriela Firea va intra în cursa pentru Primăria Capitalei, el va candida în continuare.
În plus, edilul a afirmat că dacă nu câștigă alegerile devine ”mârțoagă”.
„Într-o lume nesigură, nici Dumnezeu nu te asigură. Sunt președintele executiv al PUSL și candidez la Primăria București. Eu aștept răspuns la scrisoarea pe care am trimis-o domnilor Ciolacu și Ciucă. În PSD sunt mai multe tabere, care nu se hotărăsc la un candidat. Sondajul meu este din relaționarea mea cu oamenii. Mi-am arătat intenția de a candida și așa rămâne. Chiar dacă va candida și Firea din partea PSD, tot voi candida. O joc cu toate riscurile asta înseamnă să fii jucător să nu te ascunzi după perdea. Mă voi lupta să câștig Capitala. Dacă nu câștig Capitala, devin mârțoagă, mă refer la mine, cal sau gloabă”, a declarat Cristian Popescu Piedone, în exclusivitate, la România TV.
De asemnea, Cristian Popescu Piedone a afirmat că oamenii s-au săturat de toate minciunile politice din ultimii 30 de ani și că în ciuda a tot ce i s-a întâmplat până acum nu îi e frică de nimeni pentru că este un ”gladiator”.
,
Primarul Piedone anunță că va da în judecată ANI: Rea-credință, îngrădirea dreptului la apărare, manipularea intenției de vot
Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, acuză Agenție Națională de Integritate că i-a îngrădit dreptul la apărare, după ce a anunțat public raportul privind presupusul conflict de interese, înainte de a-i comuna personal decizia. Edilul acuză o serie de ilegalități și, pe lângă procesul de contestare a raportului ANI, anunță că va da în judecată instituția pentru manipularea intenției de vot, în condițiile în care raportul a fost făcut public la două zile după ce Piedone și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei.
„Este neprocedural, și aș îndrăzni să spun nelegal, să aflu despre existența concluziilor ANI din presă înainte să îmi fi fost MIE comunicat raportul final al instituției de integritate.
Precizez, în acest sens, faptul că mie încă nu mi-a fost comunicat vreun raport al Agenției de integritate, deși, atât eu personal, cât și avocații mei, în nenumărate rânduri am depus toate diligențele în vederea unei comunicări corecte și transparente cu reprezentanții instituției, dar inspectorii de caz, au fost, pe rând, refractari cu privire la garantarea dreptului meu de a fi informat și de a lua la cunoștință în mod corect de procedurile la care sunt supus. Am fost informat despre existenta activității de evaluare abia în ultimele momente ale procedurii, fiindu-mi îngrădit în mod flagrant dreptul la apărare! Avocații mei au depus numeroase cereri în vederea garantării unui drept la apărare efectiv, cereri la care inspectorii de integritate nu au dat curs, chiar cu încălcarea dispozițiilor legale, deci au dat dovadă de rea-credință.În aceeași ordine de idei, avocații mei au identificat încălcări flagrante ale normelor legale care guvernează activitatea de evaluare pe parcursul desfășurării acestei proceduri, aspecte pe care le voi dezvolta în procedurile ulterioare, respectiv după ce îmi va fi comunicat în mod oficial raportul instituției de integritate.
Pot afirma că este extrem de suspect faptul că ANI face comunicate către presă de o asemenea manieră, fără ca mie să îmi fi fost comunicat în mod oficial raportul, iar asta se întâmplă la mai puțin de 48 de ore din momentul în care mi-am anunțat candidatura pentru funcția de Primar General al Capitalei.
Am mai trecut printr-o bătălie cu sistemul și nu îmi este teamă de astfel de încercări de descurajare, am încredere în Dumnezeu și în familia mea, ca și până acum, iar încrederea cu care oamenii m-au investit și o fac în continuare îmi dă curaj să lupt mai departe. Voi reveni cu detalii suplimentare, ulterior momentului în care mi se va comunica și mie în mod legal mie raportul ANI”, a declarat primarul Piedone.