Cristian Tudor Popescu: „Cuza n-ar fi considerat astăzi bun român. Ar fi fost acuzat că e un urâtor de BOR, ba chiar un anticreștin”

Gazetarul oferă și câteva argumente care să-i susțină această teorie, primul fiind faptul că - în România politică a anului 2024 - Cuza ar fi fost acuzat că nu are origini românești, deoarece ”mama lui, Soltana, se trăgea din familia fanariotă greco-italiană Cozadini”.
Alina Costache
24 ian. 2024, 18:25
Cristian Tudor Popescu:

Cristian Tudor Popescu este de părere că fostul domnitor Alexandru Ioan Cuza n-ar fi considerat astăzi ”un bun român de către partida „patriotică” și votanții ei”, făcând aluzie la anumite partide politice din prezent, care se consideră naționaliste.

Un alt argument invocat de Cristian Tudor Popescu este că Ioan Cuza ar fi putut fi acuzat că urăște Biserica Ortodoxă Română, ba chiar că este ”un anticreștin”, pentru că a luat pământuri aparținând mânăstirilor ortodoxe și ”le-a trecut în proprietatea statului, vânzând apoi o mare parte țăranilor”.

Gazetarul continuă exercițiul de imaginație, spunând că fostul domnitor ar fi putut fi acuzat de unii politicieni români din prezent că ”s-a vândut „Bruselului”, deoarece toate reformele lui Cuza nu sunt altceva decât o aliniere la „UE”, la Occident.

Mesajul complet al gazetarului Cristian Tudor Popescu:

”Ungarizarea României?

Ți se strânge inima dacă te uiți la cum arăta România înainte de ianuarie 1859 și chiar după. O pană îngustă de pământ, și aceea crăpată în două, curbată parcă sub presiunea plăcilor tectonice a trei imperii: la Vest Austria, la Sud Otomanii, la Est Rusia. Existența încăpățânată a penei era posibilă pentru că împăratul, sultanul și țarul se războiau cu îndârjire între ei. Așa a ridicat capul, între cele trei coroane strivitoare, un domnitor român ales de popor, după un veac și jumătate de domnii poruncite de Înalta Poartă sau de muscali.

Alexandru Ioan Cuza n-ar fi considerat astăzi bun român de către partida „patriotică” și votanții ei. Ca o primă dovadă, i s-ar fi aruncat în față „dezvăluirea” că mama lui, Soltana, se trăgea din familia fanariotă greco-italiană Cozadini.

CTP, despre protestul fermierilor și transportatorilor și legătura cu Șoșoacă și Simion: „De modul în care se vor desfășura și vor fi tratate aceste mișcări sociale depinde rezultatul tuturor rândurilor de alegeri care ne așteaptă”
Apoi, ar fi fost acuzat că e un urâtor de BOR, ba chiar un anticreștin. De ce? Pentru că, în ciuda protestelor vehemente ale Mitropoliei Moldovei, a luat pământuri aparținând mânăstirilor ortodoxe, multe mulse în cârdășie cu grecii de la muntele Athos, însumând un sfert din suprafața agricolă și forestieră a Principatelor Unite și le-a trecut în proprietatea statului, vânzând apoi o mare parte țăranilor, în rate pe 30 de ani. Și a mai pus și un impozit de 10% pe veniturile bisericilor de mir și mânăstirilor.

Cristian Tudor Popescu: Toate reformele lui Cuza nu sunt altceva decât o aliniere la „UE”, la Occident

Iar el s-a vândut „Bruselului”. Toate reformele lui Cuza nu sunt altceva decât o aliniere la „UE”, la Occident. N-ar fi de mirare, deoarece știm că și-a făcut studiile, inclusiv liceul, la Paris, fiind racolat de „agenturi” și trimis în Principate ca să distrugă tradițiile și orânduielile strămoșești.

Codul Civil, adoptat în 1864, și rămas în vigoare până în 2011 (!), a avut ca model Codul Civil al lui Napoleon din 1804, cel italian, legi franțuzești și belgiene.

Codul Penal din 1865 e o sinteză a Codurilor Franței și Prusiei. În el este introdusă în premieră infracțiunea de corupție (precum și abuzul în serviciu și traficul de influență), aspru pedepsită cu închisoare, amenzi mari, interzicerea pe viață de a mai ocupa funcții publice, anularea pensiei. Judecătorii dovediți corupți puteau primi, pe lângă cele de mai sus, închisoare pe viață. Asta s-ar fi numit acum „teroarea DNA”, care distruge capitalul și oamenii de afaceri români, ca să vină străinii în locul lor. Ține de personalitatea puternică, dar contradictorie, a lui Cuza faptul că în ultima parte a domniei s-a înconjurat de dregători corupți…

Pe lângă introducerea învățământului primar obligatoriu (cu amenzi pentru părinții care nu-și înscriau copiii) și gratuit, Cuza a „stricat” fetele românilor, trimițându-le la școală laolaltă cu băieții, măsură la fel de scandaloasă atunci, cum e acum ora de educație sexuală. În legea electorală, pe lângă diferențierile legate de impozit și avere, a introdus, pentru alegătorii direcți, obligația să știe carte! Pervertind astfel tradiționala și sănătoasa societate românească în care peste 80% erau analfabeți. Păstrând toate proporțiile, nu pot să nu-mi amintesc ce reacție a stârnit propunerea subsemnatului ca dreptul de vot să fie condiționat nu numai de vârsta de 18 ani (legea lui Cuza prevedea 25 de ani!), ci și de trecerea examenului „de maturitate”, bacalaureatul…

Administrația, fiscalitatea, Universitățile de la Iași și București, Banca Națională, Armata, toate au fost înființate sau reformate după modele occidentale. Ca să nu mai vorbim de numirea la conducerea primului SRI a belgianului Cezar Liberecht, în acte inspector general al Poștei și Telegrafului, care-i furniza domnitorului informații despre liderii politici, atât conservatori cât și liberali, despre membrii guvernului sau capii Armatei.

Liberecht l-a prevenit în legătură cu lovitura de stat care urma să-l doboare, dar Cuza a așteptat-o fără să ia vreo măsură. Mai mult, a refuzat sprijinul Armatei și al Franței pentru a fi reîntronat. Dar a fost de acord cu aducerea unui principe din Occident la cârma țării.

Procesul de aderare a României la Uniunea Europeană nu a început pe 12 decembrie 2002, când Consiliul European a adoptat foaia noastră de parcurs pentru aderare, a început odată cu prima zi a domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Opoziția la europenizarea României este, în anul de grație 2024, la 17 ani de la intrarea în UE, poate la fel de înverșunată ca pe vremea lui Cuza Vodă. Orientarea în sens contrar, către Rusia, își are și ea strămoșii în tentativa de lovitură de stat din 15 aprilie 1866 a boierilor rusofili din Moldova, care-l voiau pe Nicolae Roznovanu pe tron și separarea de Muntenia, dorită de Rusia. În 1864, Cuza a „rezolvat” problema dând pur și simplu o lovitură de stat prin care a dizolvat Parlamentul și și-a extins puterile până la dimensiuni dictatoriale. Acum, Vodă Iohannis ne spune că „vom rămâne vigilenți în fața curentelor extremiste și nu vom permite afectarea sistemului nostru de valori și a principiilor de bază ale societății noastre”.

CTP, oripilat de ultima decizie a lui Rafael Nadal. „Nici să nu-l văd la faţă! Murea de foame? Cum să facă așa ceva?”

„Nu vom permite”, adică se include și pe sine în asta. Or, Iohannis nu numai că nu mai poate face nimic pentru România, dar, prin comportamentul său de sfârșit de mandat ia voturi de la PNL și de la nehotărâți și le varsă la AUR, Șoșoacă și PSD. Așa că, românii vor trebui să lupte singuri, fără altă armă decât urna, cu românoșii care vor să facă din România cel puțin o Ungarie a lui Orban în UE”-  a scris gazetarul pe Facebook cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire pe România! Meteorologii au emis avertizări de cod roșu de viscol pentru mai multe județe
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Demers umanitar: Zeci de medici donează sânge la campania organizată de Digi24
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?