Cristina Pocora s-a RETRAS din funcţia de purtător de cuvânt al PNL

Deputatul PNL Cristina Pocora a decis, vineri, să se retragă din funcţia de purtător de cuvânt al PNL şi de şef al Departamentului de Comunicare al acestui partid, după 'nereuşita personală' de la Congresul liberalilor, când nu a obţinut un mandat de vicepreşedinte.
Iulian Tudor
04 iul. 2014, 08:54
Cristina Pocora s-a RETRAS din funcţia de purtător de cuvânt al PNL

Consider absolut firesc să-mi asum nereuşita personală în aceste alegeri interne. Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL şi a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea şi un gest necesar de decenţă să mă retrag din aceste funcţii’, a precizat Cristina Pocora, într-un comunicat remis AGERPRES.

Liberala a adăugat că a fost ‘o mare onoare’ să poată vorbi în numele PNL şi îi asigură pe colegi că va fi şi în continuare implicată în construcţia acestui partid.

‘Congresul PNL a însemnat un nou început de drum. A reprezentat alegerea ca preşedinte al PNL a domnului Klaus Iohannis, dar şi o nouă echipă de conducere. În plus, şi cel mai important, în urma acestui proces, PNL a devenit mai puternic. (…) L-am asigurat pe preşedintele PNL, domnul Klaus Iohannis, şi îi asigur, pe această cale, pe toţi colegii că, indiferent de poziţia din partid, voi munci la fel de mult şi voi rămâne la fel de implicată în construcţia celui mai puternic Partid Naţional Liberal de după Revoluţie’, a mai susţinut Pocora.

CITEŞTE ŞI CONGRES PNL. Cine sunt noii VICEPREŞEDINŢI ai partidului

 

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Condimentul care stimulează metabolismul și accelerează digestia, recomandat de Mihaela Bilic: „Merge și cu carne și cu pește și cu legume și cu orez”
Capital.ro
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
Playtech.ro
Iubita lui David Popovici, apariție de SENZAȚIE! I-a lăsat pe toți cu gura căscată, ipostaze îndrăznețe
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Locul unic din România, magnet pentru turiști. Este comparat cu Marea Moartă
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise. Decizia autorităților: Accesul va fi restricționat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul și singurul mesaj sfâșietor pe care femeia l-a postat după ce fiica i-a fost omorâtă
substantial.ro
Fetiță de 7 ani rănită în accidentul din Parcul Pantelimon este conștientă și stabilă
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce înotătorii se stropesc cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?