Criză de locuri de veci în Ploieşti. La ce MĂSURĂ MACABRĂ s-au gândit autorităţile

Ploieştiul mai are doar 20 de locuri de veci libere în toate cele patru cimitire. De altfel, trei dintre cele patru cimitire din Ploieşti sunt în regim „închis“ de ani de zile pentru că au o vechime considerabilă şi nu pot fi extinse pentru că sunt amplasate în diverse cartiere ale oraşului.
Filip Stan
18 nov. 2015, 07:25
Criză de locuri de veci în Ploieşti. La ce MĂSURĂ MACABRĂ s-au gândit autorităţile

Singurul cimitir cu locuri de veci disponibile este „Mihai Bravu”, situat la ieşirea estică a Ploieştiului. Cimitirul poate fi extins, însă Primăria întârzie de un an de zile demararea lucrărilor.

Este cel puţin sinistru, dar am ajuns să avem doar 20 de locuri de veci libere în tot Ploieştiul, în cimitirul Mihai Bravu. Este un «record», din păcate unul trist, în toată existenţa oraşului. Un proiect de extindere a fost aprobat în Consiliul Local în noiembrie 2014, însă demararea lui întârzie, deşi noi facem lună de lună adrese către Direcţia Tehnic a Primăriei. Nici măcar nu este un proiect complicat, este vorba de o defrişare şi nivelare de teren, amenajarea unor alei şi montarea unor stâlpi de iluminat. Terenul este în proprietatea primăriei, astfel că nu există nici complicaţii pe dreptul de proprietate. Pur şi simplu e de neînţeles. Este vorba despre decese, despre oameni, chestii prioritare şi aşa cum s-au făcut eforturi pentru iluminatul ornamental sau alte lucruri, ar trebui găsită o soluţie şi pentru cimitir„, a spus Donald Constantin, directorul Societăţii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti, care are în administrare cimitirele din Ploieşti, potrivit adevarul.ro.

Situaţia ar putea deveni dramatică în cazul unei tragedii colective şi, pentru a preîntâmpina urgenţele, SGU Ploieşti a început să facă notificări către ploieştenii care nu şi-au plătit taxele de concesiune pentru locurile de veci.

Avem foarte multe cazuri de neplată pentru că un loc de veci este ultimul pe lista de priorităţi a fiecărui om. Însă, dacă există întârzieri mari şi vom fi nevoiţi să asigurăm locuri de veci în urgenţe, vom fi nevoiţi să facem un lucru macabru. Să suspendăm contractele neplătite de peste doi ani şi să luăm locurile de veci înapoi pentru a le concesiona altor ploieşteni. Încercăm să fim oameni, mai ales într-o astfel de situaţie, extrem de neplăcută, de aceea trimitem întâi notificări, să nu provocăm şi mai multă suferinţă„, a mai spus directorul SGU Ploieşti.

Proiectul de extindere a cimitirului existent, pentru care banii sunt deja prevăzuţi, este, în acest moment, în faza de întocmire a caietelor de sarcini. Din păcate şi în ciuda facilităţii proiectului, potrivit lui Donald Constantin, faza de selecţie a ofertelor nu s-a încheiat pentru că nici nu există prea multe firme interesate. Proiectul ar trebui să demareze în cel mai scurt timp având în vedere că se apropie iarna.

Spynews
Guess Who, prins cu substanțe interzise, în toaletă la Untold! Artistul, implicat într-un nou scandal
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Minerva anunță de cine este protejată, de fapt, zodia ta. Cum îți influențează protectorul viața și ce impact are asupra ta
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Mașinile care NU mai trec Inspecția. Obligatoriu în 30 de zile
Playtech.ro
AVEM decizia TAS pentru Sabrina Voinea și Ana Bărbosu! Total neaşteptat ce măsură s-a luat
DailyBusiness
Alertă în România! ADIO murături în 2024
Adevarul
Prezență bizară în zona centurii localității Florești din Cluj. A fost apelat 112, polițiștii fac căutări
Spynews
Meteorologii, anunț de ultimă oră! Cod galben de ploi și vijelii în 16 județe din România. Care sunt zonele vizate / FOTO
Spynews
Costel Biju vrea să ia fetița pe care o are cu amanta de lângă mamă, la 5 ani după ce s-a aflat că are un alt copil. De ce o acuză pe Florentina Ioniță de neglijență
Evz.ro
Ce pregătește Netflix. Seria care va spulbera topurile
Ego.ro
Imagini incendiare cu concurenta de la Insula Iubirii care i-a furat iubitul celei mai bune prietene FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
wowbiz.ro
Primele detalii despre Ștefan Bănică Jr, după ce s-a spus că este în stare gravă la spital, în urma unui accident de proporții
Cancan.ro
TAS a decis: vești CRUNTE pentru Sabrina Voinea. E sau nu corect verdictul lor final?! Tu ce părere ai?
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Adevărul despre accidentul de mașină în care ar fi fost implicat Ștefan Bănică: „Nu știam. Am aflat odată cu voi”. Mesajul transmis de artist în mediul online
Capital.ro
Anunț pentru toți românii cu buletin și card bancar. E complet gratuit. Statul te ajută
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta cumnată a lui Ilie Năstase arată senzațional la 43 de ani!
stirilekanald.ro
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care s-a împușcat în cap! S-a aflat ce durere îi apăsa sufletul
substantial.ro
Decizie TAS: Ana Maria Bărbosu Câștigă Medalia de Bronz la Sol în Jocurile Olimpice
MediaFlux
Marius Budăi anunță când vin pensiile majorate la seniori: „Este acea convenție cu Poșta Română”
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!