CRIZA DIN GRECIA. FMI: Tsipras a gestionat INEFICIENT sistemul economico-financiar al ţării

FMI a realizat un raport pe tema crizei din Grecia, iar potrivit rezultatelor acestuia premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras şi guvernul pe care îl conduce a gestionat "ineficient" sistemul economic şi financiar al ţării.
Romania TV
02 iul. 2015, 20:28
CRIZA DIN GRECIA. FMI: Tsipras a gestionat INEFICIENT sistemul economico-financiar al ţării

Fondul Monetar Internaţional apreciază că situaţia în Grecia s-a deteriorat simţitor în ultimele luni, după începerea mandatului lui Alexis Tsipras. Potrivit specialiştilor FMI, economia Greciei, care se afla într-un punct în care datoriile ţării puteau fi achitate, s-a prăbuşit treptat.

„În ultimele luni, Guvernul de la Atena a diminuat eforturile de îmbunătăţire a stării economiei şi a încetinit privatizarea companiilor de stat care ar fi adus fonduri la buget”, se arată în raportul FMI, în care se precizează că Grecia se află într-un „gol financiar”.

„Aceste noi necesităţi financiare ale Greciei, care se adaugă celor deja existente, fac nesustenabile perspectivele datoriei suverane. Dacă programul de asistenţă financiară ar fi fost implementat aşa cum trebuia, Grecia nu ar fi avut nevoie de eşalonări ale datoriilor”, subliniază FMI.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Ţara a intrat în incapacitate tehnică de plată, fapt ce nu constituie o premieră. Dacă în 2012 a fost nevoie de restructurarea unei datorii suverane de 124 de miliarde de euro, fapt reuşit cu ajutorul creditorilor europeni, aucm lucrurile sunt mult mai grave, mai ales că şansele pentru o intervenţie salvatoare tind la zero.

Grecia are nevoie de o restructurare a datoriei în valoare de 50 de miliarde de euro, din care 36 de miliarde ar proveni din partea zonei euro, potrivit calculelor Fondulului Monetar Internaţional.

Premierul Alexis Tsipras a decis organizarea pe 5 iulie a unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii ţării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional nu vor lua nicio decizie privind situaţia din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Pericol mare dacă folosești DeepSeek. Ce îți face AI-ul din China comunistă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Horoscop dragoste mai 2025: Zodia care va plânge cu lacrimi amare din cauza persoanei iubite
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Dezvăluiri: Judecătorul care a suspendat anularea alegerilor, presat să urgenteze decizia. Cum a răspuns magistratul ploieștean
MediaFlux
Rusia, gata să încheie un acord pentru a pune capăt războiului. Declarația șoc a șefului diplomației ruse Serghei Lavrov
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul