„Situaţia din estul Ucrainei poate fi soluţionată doar pe cale paşnică”, afirmă rezoluţia, depusă la Consiliu de către Rusia.
Consiliul de Securitate îndeamnă „toate părţile (implicate în criza ucraineană) să asigure punerea în aplicare în întregime a pachetului de măsuri” semnat la Minsk de către membrii Grupului de contact.
Totodată, rezoluţia sprijină „respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”.
Grupul de contact, din care fac reprezentanţi ai Moscovei, Kievului, OSCE şi lideri separatişti proruşi din estul Ucrainei, a semnat joi o înţelegere care vizează să pună capăt conflictului ucrainean. Înţelegerea a fost negociată de către preşedinţii Rusiei Vladimir Putin, Ucrainei Petro Poroşenko, Franţei Francois Hollande şi cancelarul Germaniei Angela Merkel, după aproximativ 16 ore de negocieri în capitala belarusă.
Între măsurile prevăzute în documentul final se află un armistiţiu între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi din estul ţării, crearea unei zone demilitarizate de ambele părţi beligerante, retragerea armamentului greu din regiune şi un schimb de prizonieri.
Armistiţiul a intrat în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică (0.00, ora Ucrainei şi României).