Criza din Ucraina: Negocierile de pace, în impas, acalmie pe linia frontului

Negocierile de pace asupra viitorului regiunilor din estul Ucrainei păreau în impas miercuri, după ce separatiştii au anunţat marţi organizarea de alegeri în noiembrie în bastioanele lor, într-un moment în care se aşteaptă o consolidare a armistiţiului dintre forţele Kievului şi cele ale insurgenţilor, în urma discuţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute din capitala belarusă Minsk.
Alina Costache
24 sept. 2014, 13:37
Criza din Ucraina: Negocierile de pace, în impas, acalmie pe linia frontului

Anunţarea alegerilor prezidenţiale şi legislative pentru 2 noiembrie în regiunile rusofone Doneţk şi Lugansk, teatrul luptelor ce au loc din aprilie între armata ucraineană şi rebeli şi care au făcut de atunci peste 3.200 de morţi, este o lovitură pentru şeful statului ucrainean, Petro Poroşenko, care le-a propus separatiştilor o mai mare autonomie pentru zonele din estul Ucrainei, notează AFP.

Parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a adoptat săptămâna trecută două proiecte de lege, depuse în legislativul de la Kiev de preşedintele Poroşenko, texte ce prevăd acordarea unui ‘statut special’ pentru regiunile proruse din estul Ucrainei şi o amnistie, în anumite condiţii, pentru ‘participanţii la evenimentele din Doneţk şi Lugansk’. Prima lege, ce garantează o mai mare autonomie pentru Doneţk şi Lugansk, prevede, între altele, alegeri la 7 decembrie la nivel ‘de raioane, consilii municipale, consilii orăşeneşti’ în aceste regiuni.

De la adoptarea, la 16 decembrie, a acestor proiecte de lege, Kievul aştepta un răspuns din partea separatiştilor, în paralel încercând să continue negocierile pentru un armistiţiu militar durabil. Marţi, liderii separatiştilor din Doneţk şi Lugansk au anunţat însă alegeri pentru ‘parlamentele’ şi ‘şefii’ lor, dând astfel de înţeles că resping ofertele Kievului.

Intenţionăm să organizăm alegeri pentru Consiliul suprem (parlamentul) şi pentru şeful republicii la 2 noiembrie‘, a anunţat ‘premierul’ din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, citat de Interfax. El a precizat că alegerile legislative ucrainene, programate pentru 26 octombrie, nu se vor desfăşura pe teritoriul regiunii Doneţk. ‘Noi avem consiliul nostru suprem şi vom decide singuri ce fel de alegeri organizăm şi la ce dată. Niciun fel de alegeri, inclusiv cele pentru parlamentul ucrainean, nu vor avea loc la noi’, a indicat Zaharcenko. În acelaşi timp, şeful consiliului suprem din Lugansk, Aleksei Kariakin, a anunţat că în regiune vor avea loc alegeri legislative şi prezidenţiale tot la 2 noiembrie. ‘Alegerile vor avea loc simultan cu cele din Republica populară Doneţk, la 2 noiembrie’, a precizat Kariakin, potrivit ITAR-TASS.

Anunţurile liderilor separatişti pun în lumină fragilitatea procesului de pace lansat în ultimele săptămâni, mai scrie AFP. Dacă armistiţiul este în general respectat – armata ucraineană indicând că în ultimele 24 de ore nu a avut niciun deces în rândurile sale -, componenta politică legată de viitorul regiunilor rusofone din estul ţării este mult mai problematică. Kievul se teme că Moscova şi separatiştii fac tot posibilul nu numai pentru a-şi menţine poziţiile actuale, dar şi pentru a transforma regiunea industrială Donbas într-un ‘conflict îngheţat’ în spaţiul postsovietic, precum cel din Transnistria. Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk urmează să prezinte aceste temeri ale Kievului miercuri în faţa Adunării Generale a ONU.

În plan militar, armata şi rebeliunea continuă retragerea artileriei lor de pe linia frontului, punând astfel în practică prevederile Memorandumului semnat sâmbăta trecută la Minsk. Documentul stipulează crearea unei zone tampon de 30 de kilometri de-a lungul liniei de front, o interdicţie de survol a regiunilor separatiste şi retragerea artileriei celor părţi aflate în conflict.

Conflictul din Ucraina a făcut până în prezent 3.245 de morţi, potrivit ultimului bilanţ al ONU prezentat marţi la Geneva în faţa Consiliului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului de către Ivan Simonovic, adjunct al secretarului general al organizaţiei. Reprezentantul ONU pentru drepturile omului a precizat că acest bilanţ ar putea fi mult mai ridicat, întrucât cel prezentat are la bază doar sursele disponibile.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Capital.ro
Românii care trebuie să plătească suprataxă. Se achită obligatoriu. Nimeni nu este iertat
Playtech.ro
Cutremur major în Turcia. Seismul, cu magnitudinea 6,2 s-a resimțit în România
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român este primul client din lume care a cumpărat un model Lamborghini de lux. Cât costă bolidul
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de fricos e Putin. A fost panică la Kremlin din cauza unui cadou
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Diagnosticul oficial al rezidentului de 31 de ani de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, care a murit subit: „Nu trebuia să moară”
Cancan.ro
Mesajul de ADIO transmis de Cristian Porneală, înainte să-și pună capăt zilelor: 'Vă rog să nu veniți la înmormântarea mea'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A cucerit toată lumea încă din copilărie. A plecat la îngeri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Cum poți ieși la pensie la vârsta de 60 de ani:,, Este o noutate în lege”. Anunțul făcut de ministrul Muncii
MediaFlux
Cutremur puternic în Turcia, resimțit și la București! Seism de 6.2, anunță specialiștii. Anunțul INFP după seism UPDATE
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Divinitatea l-a ajutat să câștige la Loto: bărbatul care a dat lovitura cu numerele lăsate moștenire de la un verișor decedat