CSAT pe criza din Ucraina. Klaus Iohannis: „Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu. Suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru”

Şedinţă crucială la Palatul Cotroceni! Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit pentru a stabili strategia României în cazul unui război. "Trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu. (...) Suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru", a spus Klaus Iohannis. S-a discutat şi despre un posibil val de refugiaţi cu care s-ar putea confrunta ţara noastră.
Alina Andrei
26 ian. 2022, 15:30
CSAT pe criza din Ucraina. Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declaraţii, după ce şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a încheiat.

Klaus Iohannis, declaraţii live după şedinţa CSAT privind criza din Ucraina

„Astăzi am făcut o analiză completă a situației de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicațiilor militare, economice și energetice, dar și din perspectiva migrației necontrolate. România are peste 600 de kilometri de frontieră comună cu Ucraina și trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil.

Actuala criză de securitate creată de Rusia nu este doar despre Ucraina, nu este doar despre securitatea regională la Marea Neagră și nici măcar doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea întregului spațiu euroatlantic.

De aceea, în aceste momente este important ca la nivelul NATO și al Uniunii Europene să dăm dovadă de unitate și solidaritate.

Vreau să subliniez: avem un dialog permanent, extrem de dens și de substanțial, la toate nivelurile, în cadrul NATO, cu Statele Unite ale Americii, în cadrul OSCE și al Uniunii Europene.

Escaladarea tensiunilor și consolidarea masivă a prezenței militare a Federației Ruse în proximitatea Ucrainei și în regiunea Mării Negre afectează securitatea și stabilitatea internaționale”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

 

Klaus Iohannis: „Aceste demersuri ale Rusiei reliefează posibilitatea folosirii forţei împotriva Ucrainei”

„Aceste demersuri ale Rusiei reliefează posibilitatea folosirii forței împotriva Ucrainei, cu toate consecințele care pot decurge de aici.

De asemenea, acțiunile recente ale părții ruse, prin propunerile înaintate în luna decembrie, încearcă să modifice în mod inacceptabil parametrii arhitecturii europene de securitate.

În egală măsură, ne preocupă posibilitatea continuării și aprofundării folosirii tacticilor hibride, care complică situația de securitate, inclusiv din perspectiva capacității de reacție.

Am analizat o gamă întreagă de acțiuni potențiale, de la atacurile cibernetice menite să destabilizeze instituții și infrastructura critică, așa cum am văzut recent în Ucraina, până la utilizarea energiei pentru a atinge obiective politice sau folosirea dezinformării și a propagandei.

A fost un schimb de evaluări care a inclus, cum este și firesc, elementele care au reieșit din coordonarea noastră aprofundată și constantă cu aliații și partenerii atât în cadrul NATO, cât și în cadrul Uniunii Europene.

România a susținut și continuă să susțină abordarea actuală de la nivel euroatlantic. Am fost foarte activ implicați din punct de vedere diplomatic în adoptarea deciziilor la nivel aliat și european, prin prisma poziționării noastre geografice și a interesului strategic pe care România îl are în stabilitatea Vecinătății Estice a NATO și a Uniunii Europene.

Dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial în detensionarea situației actuale și este important ca acesta să continue. Discuțiile recente cu Federația Rusă, inclusiv cele din cadrul Consiliului NATO-Rusia, au permis prezentarea detaliată a abordării NATO față de situația de securitate actuală, insistând asupra obiectivului clar al dezescaladării.”.

Klaus Iohannis: „Am transmis fără echivoc Federației Ruse interesele de securitate și îngrijorările noastre”

„Am transmis fără echivoc Federației Ruse interesele de securitate și îngrijorările noastre, aliate, față de conduita acesteia din ultimii ani, inclusiv din ultima perioadă. De asemenea, alături de aliații și partenerii noștri, am transmis și continuăm să transmitem mesaje clare, care să sublinieze atașamentul nostru pentru apărarea principiilor fundamentale și a valorilor spațiului euroatlantic din care facem parte, precum și a principiilor și normelor de drept internațional.

Totodată, reiterăm susținerea pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și a celorlalți parteneri estici, precum și pentru consolidarea rezilienței acestora.

Trebuie însă să fim pregătiți și pentru scenariul în care partea rusă va refuza să continue calea dialogului.

Actuala criză dovedește o dată în plus ceea ce am spus constant la nivel aliat încă de la începutul primului meu mandat: consolidarea prezenței Aliate pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în țara noastră, este foarte importantă pentru stabilitatea regională, dar și pentru securitatea Alianței în ansamblul său și a cetățenilor din statele aliate. Indiferent de evoluțiile actuale din regiune, NATO trebuie să își mențină la nivel ridicat capacitatea de descurajare și apărare, care să îi permită să își îndeplinească eficient obiectivele strict defensive – repet, strict defensive – pentru care Alianța a fost creată.

Subliniez încă o dată că măsurile luate de NATO până în prezent pentru întărirea prezenței militare pe Flancul de Est reprezintă un răspuns eminamente defensiv la riscurile, amenințările și provocările de securitate în creștere din regiune.

Salut și cu acest prilej mesajele clare transmise inclusiv public de către Președintele Statelor Unite, Joseph Biden, și de către Președintele Emmanuel Macron cu privire la disponibilitatea Statelor Unite și a Franței – parteneri strategici ai României – de a spori prezența în țara noastră, ca parte a răspunsului aliat la evoluțiile de securitate din regiune.

Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal și membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuțiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă”, a mai spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru

„Am spus-o constant și repet că suntem gata să găzduim o prezență aliată crescută pe teritoriul nostru.

De altfel, în urma anunțurilor SUA și ale Franței, suntem în contact cu cei doi aliați pentru a stabili concret modalitățile de realizare pe teritoriul nostru a prezenței militare a celor doi parteneri.

În paralel, la nivelul Uniunii Europene, discutăm aprofundat despre o serie de măsuri restrictive, adică sancțiuni, care, așa cum am decis la Consiliul European din decembrie, vor avea consecințe masive și costuri serioase pentru Federația Rusă, dacă aceasta va iniția acțiuni agresive împotriva Ucrainei. Este vorba despre o plajă extinsă de sancțiuni sectoriale și individuale, demersurile de pregătire a acestora fiind accelerate în ultima perioadă.

În acest sens, am decis în ședința CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înțeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii. Cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creșterea prezenței Aliate și a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securității statului român.

Guvernul României și instituțiile cu atribuții în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituțional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiați pe teritoriul nostru și pentru a fi pregătiți să gestionăm efectele negative ale situației de securitate în domeniile economic, energetic și financiar-bancar.

De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea națională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.

Șeful Statului Major a prezentat astăzi în CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, și care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu. Acest plan a fost aprobat de CSAT.

România, ca membru al NATO, care este cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, se bucură în prezent de toate garanțiile de securitate și nu este cazul ca vreun cetățean al României să se teamă.

Îi asigur pe cetățenii României că suntem angajați împreună cu aliații și partenerii noștri să discutăm, să decidem și să punem în practică cele mai eficiente măsuri pentru siguranța noastră, a tuturor”, a conchis şeful statului.

 

Ştirea iniţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru miercuri de la ora 13.00 la Palatul Cotroceni, la care va participa şi premierul Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre criza din Ucraina. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, se discută măsuri privind dezvoltarea capacităților de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate și creșterea rezilienței.

Citeşte şi: Cum arată ordinul de mobilizare trimis de Ministerul Apărării rezerviştilor din Armata Română

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană: „Suntem îngrijoraţi de mobilizarea ameninţătoare de la graniţele Ucrainei. Rusia a îmbrăţişat un tip de politici agresive”

Secretarul general adjunct al NATO a declarat că Alianţa este în căutarea unei soluţii diplomatice şi politice pentru a detensiona situaţia de la graniţele Ucrainei. Mircea Geoană a subliniat că Rusia a ignorat orice dialog direct cu NATO şi a adoptat o politică extrem de agresivă care pune în pericol securitatea regională.

„Acţiunile Federaţiei Ruse, extrem de agresive la adresa Ucrainei şi în general la adresa vecinilor săi, au condus la o situaţie de securitate care este cea mai severă din ultimii 30 de ani. Pentru că este o situaţie cu un risc de securitate ridicat, noi credem la NATO şi e ceea ce facem în mod activ, este să căutăm o soluţie politică şi diplomatică.

Pentru că întotdeauna diplomaţia şi dialogul sunt mai bune decât tensiunea sau conflictul. De aceea, după reuniunea NATO-Rusia de acum câteva zile, pentru prima dată după 2 ani şi jumătate, în pofida insistenţelor repetate pe care le-am făcut la adresa Federaţiei Ruse să vină la masa dialogului cu NATO, am avut acest dialog acum câteva zile.

Pregătim propunerile scrise pe care NATO le va trimite Rusiei. Secretarul general NATO a înaintat o scrisoare către toţi membrii Consiliului, şi Federaţiei Ruse, şi celor 30 de aliaţi, sugerând şi indicând 3 grupuri tematice de subiecte care ar putea să facă subiectul unei discuţii în formatul NATO-Rusia, vom vedea care va fi răspunsul Rusiei”, a declarat Mircea Geoană în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, potrivit Adevărul.

Citeşte şi: Boris Johnson, declaraţie şocantă în contextul crizei din Ucraina. „Fiii multor rusoaice nu se vor mai întoarce acasă”

Fost ministru de Externe şi preşedinte al Senatului, Geoană a subliniat că Rusia a devenit în ultimii ani un factor de instabilitate în regiune, iar oficialii NATO s-au arătat îngrijoraţi de ambiţiile expansioniste ale Moscovei.

De altfel, consolidarea prezenţei militare ruse la graniţa cu Ucraina este considerată drept un atentat la adresa securităţii regionale.

„Vrem să dăm diplomaţiei o şansă, deşi suntem îngrijoraţi de această mobilizare extraordinară, neobişnuită şi ameninţătoare la toate graniţele Ucrainei. Sperăm ca dialogul să fie calea care să detensioneze situaţia şi să permită un dialog matur şi realist. Federaţia Rusă a îmbrăţişat de ceva timp un tip de politici agresive şi nu putem uita că în 2014 a anexat ilegal şi nelegitim Crimeea, a încurajat şi încă încurajează un război mocnit în Donbass. Nu putem să trecem cu vederea presiunile masive pe care le exercită la adresa altor vecini de-ai săi”, a mai spus secretarul general adjunct NATO, potrivit sursei citate.

Rusia a început exerciţiile militare la graniţa cu Ucraina, cu mii de trupe şi zeci de avioane de război. Acţiunile au loc după ce Kremlinul a acuzat Washingtonul de „escaladarea tensiunilor”, prin pregătirea unui contingent de soldaţi care ar putea pleca în Europa pe fondul temerilor că Moscova va invada Ucraina.

 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Tragedie aviatică pe ruta București-Zurich. Un avion a luat foc. Sunt raportate victime
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Dmitri Peskov neagă zvonurile despre divorțul Asmei al-Assad de Bashar al-Assad
MediaFlux
DEZVĂLUIRI din AVIONUL MORȚII! Detalii CUTREMURĂTOARE din cursa BUCUREȘTI ZURICH
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii