CRIZA din UCRAINA: Ultimatum de 2 ore dat manifestanţilor. Puterea ameninţă cu „cea mai mare fermitate”

Forţele de ordine ucrainene i-au dat marţi opoziţiei un termen de două ore pentru ca situaţia să revină la calm la Kiev şi au avertizat că, în caz contrar, vor declanşa o intervenţie "de cea mai mare fermitate", potrivit AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
18 feb. 2014, 16:11
CRIZA din UCRAINA: Ultimatum de 2 ore dat manifestanţilor. Puterea ameninţă cu

„Avertizăm spiritele încinse din cadrul opoziţiei: puterea are mijloacele de a restabili ordinea”, au menţionat Ministerul de Interne şi serviciile speciale (SBU) într-o declaraţie comună. „Vom fi obligaţi să recurgem la măsuri de cea mai mare fermitate dacă tulburările nu vor înceta până la ora 18:00 (16:00 GMT)”, au adăugat acestea în declaraţia comună.

Cinci civili şi-au pierdut viaţa în violenţele de Kiev, potrivit poliţiei. Autorităţile ucrainene au închis metroul, iar poliţiştii se apropie de Maidan, conform sursei citate.

Germania cere încetarea violenţelor

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a cerut marţi încetarea violenţelor în Ucraina, după o convorbire telefonică purtată cu omologul său din fosta republică sovietică, Leonid Kojara, relatează AFP, citată de Agerpres.

„O revenire la violenţe nu este cu certitudine calea de urmat pentru a ajunge la un echilibru şi la un viitor paşnic”, a declarat şeful diplomaţiei germane, citat într-un comunicat. „Le cer părţilor din Ucraina să continue pe calea asumată în ultimele zile şi să caute o soluţie politică, prin intermediul dialogului”, a subliniat şeful diplomaţiei germane.

„Vom continua eforturile pentru a găsi o soluţie la conflict”, a afirmat la rândul său ministrul ucrainean. Doi lideri ai opoziţiei ucrainene, Vitali Kliciko şi Arseni Iaţeniuk, au fost primiţi luni la Berlin de cancelarul german Angela Merkel.

 

 

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc sprijin total și binecuvântare divină în Joia Mare. Berbecii și Leii renasc din propria cenușă
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Metoda simplă de uscat haine. Procesul e surprinzător
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere auto. Ordin direct de la UE. Cine sunt șoferii care trebuie să-l înlocuiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți