Criza guvernamentală din Belgia intră în prelungiri

Neînţelegerile privind bugetul blocheză negocierile pentru formarea unui guvern în Belgia.
Romania TV
21 nov. 2011, 09:27
Criza guvernamentală din Belgia intră în prelungiri

Partidele politice care încearcă să formeze de peste 500 de zile un guvern cu puteri depline în Belgia nu au reuşit să ajungă la un acord în noaptea de duminică spre luni din cauza unui blocaj prelungit asupra bugetului pentru anul viitor, notează Agerpres.

Agenţia de presă Belga scrie că premierul desemnat care conduce discuţiile, socialistul francofon Elio Di Rupo, ar fi calificat situaţia ca fiind „dramatică” şi a indicat că vrea să reflecteze asupra continuării negocierilor.

Discuţiile asupra bugetului, care au loc de câteva săptămâni, s-au reluat duminică după-amiază cu obiectivul de a fi găsit un compromis. Negocierile s-au blocat în cursul nopţii din cauza clivajului dreapta-stânga din cadrul coaliţiei de şase partide francofone şi flamande care susţin în principiu viitorul guvern al lui Elio Di Rupo, cu puţine şanse de deblocare pe termen scurt, conform presei belgiene.
Coaliţia trebuie să se pună de acord asupra bugetului federal pentru 2012, ce ar trebui să prevadă economii importante pentru a se evita riscul ca Belgia să cadă victimă crizei datoriilor din zona euro. Partidele liberale, atât cel flamand (Open VLD), cât şi cel francofon (MR), consideră că propunerile responsabilului socialist favorizează creşterea taxelor şi nu includ suficiente tăieri bugetare şi proiecte de reforme în ceea ce priveşte sistemul de pensii şi alocaţiile de şomaj.
Open VLD a considerat duminică ‘insuficiente’ noile propuneri bugetare ale lui Elio Di Rupo şi a criticat ceea ce a considerat a fi ‘un scenariu dezechilibrat, care nu va favoriza creşterea ratei de activitate necesare pentru menţinrea prosperităţii noastre’.
Liberalii francofoni au apreciat de asemenea că există prea multe taxe de natură să penalizeze întreprinderile mici şi mijlocii şi să greveze activitatea economică.
În schimb, celelalte formaţiuni (socialiştii francofoni şi olandezi, creştin-democraţii flamanzi şi francofonii de centru) sunt în general dispuşi să susţină ultimele propuneri ale premierului desemnat.
Regele Albert II a subliniat încă o dată săptămâna trecută ‘urgenţa’ ajungerii la un acord privind formarea unui guvern.
Belgia este fără guvern cu puteri depline din aprilie 2010, iar ratele sale de împrumut au ajuns la niveluri record în contextul crizei datoriilor.
Premierul în exerciţiu Yves Leterme şi Comisia Europeană au făcut în ultimele săptămâni presiuni constante pentru ca Belgia să obţină un buget care să aducă deficitul public sub limita de 3% din PIB în 2012. În cazul în care nu se va atinge această ţintă, Belgia riscă să fie sancţionată de executivul european.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Produsul expirat pe care îl poți folosi ca îngrășământ pentru plantele din grădină. Conține calciu și are multe beneficii
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Bijuteria Munților Carpați. A apărut din lacrimile unei zâne
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Surpriză majoră! Cine îi ia locul lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari