CRIZA IMIGRANŢILOR. Două fetiţe, ADĂPOST şi SPERANŢA, s-au născut în gara din Budapesta

CRIZA IMIGRANŢILOR. Pe fondul haosului şi al disperării imigranţilor care ajung în Ungaria, două evenimente minunate s-a produs chiar în gara din Budapesta, unde la interval de două zile s-au născut două fetiţe.
Sânziana Stancu
04 sept. 2015, 19:53
CRIZA IMIGRANŢILOR. Două fetiţe, ADĂPOST şi SPERANŢA, s-au născut în gara din Budapesta

Fetiţelor li s-au dat nume simbolice, pe prima chemând-o Sadan, care înseamnă „Adăpost”, iar pe cealaltă, Shems, care înseamnă Speranţă sau Rază de Soare, scrie Daily Mail.

Televiziunea Sky News a difuzat primele imagini cu bebeluşul  Sadan, care s-a născut în pasajul din apropierea staţiei Keleti, din Budapesta, în pasajul din apropierea staţiei Keleti, din Budapesta.

În ciuda numelui său frumos, Speranţa s-a născut într-o staţie insalubră de metrou, pentru că medicii veniţi pe ambulanţă au refuzat să o transporte la spital pe mama ei şi nici nu au asistat-o la naştere. Un voluntar din organizaţia Migration Aid a ajutat-o la naştere a spus că „a fost un moment minunat”, dar a fost foarte impresionat de faptul că femeia a fost nevoit să nască într-un loc insalubru.

Citeşte şi Un bebeluş nou născut a fost abandonat chiar în prima zi a anului, într-un tren, la Craiova

Televiziunea Sky News a difuzat primele imagini cu bebeluşul Adăpost, care s-a născut în pasajul din apropierea staţiei Keleti, din Budapesta.

Shems şi părinţii ei se pare că ar fi reuşit să plece deja din Ungaria într-o altă ţară mai primitoare, cel mai probabil Germania. În ceea ce o priveşte pe Sadan, părinţii micuţei se străduiesc şi ei să se urce într-un tren care să îi ducă pe toţi tot spre o ţară occidentală, unde să-şi facă un viitor bun.

 

 

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cum s-au îmbrăcat soțiile de fotbaliști la nunta lui Florinel Coman și a Ioanei Timofeciuc. Dennis Man, Darius Olaru și Denis Alibec s-au numărat printre invitați
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Țara vecină cu România unde casele se vând cu doar 3500 de euro. N-ai nevoie de credit la bancă, mulți s-au mutat deja aici
Capital.ro
Permis de conducere suspendat. Se extinde pedeapsa în România. Șoferii rămân pietoni 150 zile
Playtech.ro
Amenzi de mii de lei pentru românii care stau la bloc şi nu permit accesul în locuinţă. Cazurile în care sunt obligaţi să facă asta
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Netanyahu s-a comportat neobișnuit înainte de atacul asupra Iranului, dezvăluie medicul său
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Jo trece prin momente dificile. Mesajul sfâșietor publicat de artistă: "Am atâtea întrebări"
Spynews
Orașul superb din Croația pe care să îl vizitezi. Locul este popular pentru plajele întinse și istoria bogată
Evz.ro
Trupa care l-a promovat pe Georgescu se retrage. Scandalul e uriaș
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nicușor Dan, pus la zid pentru gestul devenit viral în România: „Păcat că la inundații n-a fost”
kanald.ro
Un cuplu britanic și-a luat rămas bun pe Instagram înainte de prăbușirea zborului Air India. Ce mesaj au transmis aceștia chiar înainte de decolare
Cancan.ro
Inmormântarea lui Ion Iliescu, subiect de scandal! Care este motivul principal și ce dorință ar avea fostul președinte
Playsport.ro
Ultimele cuvinte ale cosmonautului care a căzut din spațiu. Rusul Vladimir Komarov știa că...
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Judecătoria Sectorului 1 a luat decizia definitivă azi, 13 iunie. NU mai poate face nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ion Țiriac a desemnat moștenitorul principal al averii de miliarde de euro. La 86 de ani n-a clipit o secundă: „Se ocupă de business”
stirilekanald.ro
Soț și soție, găsiți morți în cort, în timpul unei drumeții! Ireal care a fost cauza decesului
Ultimă oră. Ilie Bolojan a refuză. Care este noua variantă
MediaFlux
A început un nou război aproape de România! Orașele sunt atacate acum
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spectacol cu robot dansator pe manele, la zilele unei comune din Teleorman, fără canalizare  (VIDEO)