Criză în sănătate: 21 din 24 de medici ai Spitalului din Brașov și-au dat demisia

Din ce în ce mai mulți medici din România își depun demisiile și pleacă în străinătate. La Brașov de exemplu, în ultimele 24 de ore, au fost depuse 21 de demisii. Doar trei medici au mai rămas de gardă, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). 
Mircea Filipescu
24 aug. 2023, 14:21
Criză în sănătate: 21 din 24 de medici ai Spitalului din Brașov și-au dat demisia

Medicii și-au dat demisia nemulțumiți de veniturile pe care le primesc lună de lună. Plafonarea sporurilor la 30% a provocat revolta, un „model” care ar putea fi preluat și de angajații altor unități sanitare din țară.

Presa locală a oferit mai multe informații pe marginea acestui subiect:

„Gărzile de la UPU Brașov vor fi făcute doar de 3 medici din cei 24!

Miercuri, 21 de medici din cei 24 care sunt la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov și-au suspendat contractele de gărzi suplimentare normei de bază. (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază).

Această formă de protest este îndreptată împotriva modalităţii în care este recompensată contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale în acest moment şi, în proiectul noii Legi a salarizării.

Ce înseamnă acest lucru pentru sistemul de sănătate brașovean?

Automat că se va aglomera foarte mult la UPU, unde și așa personalul abia face față, fiind o încărcătură foarte mare pentru personalul existent.

Medicii existenți vor trebui să preia ei toate urgențele existente, deci volumul de muncă va fi unul enorm.

Rămâne de văzut ce vor spune guvernanții despre acest aspect, fiind de-a dreptul o criză fără precedent în sistemul sanitar brașovean”, a notat Transilvania365.ro.

În ultimele săptămâni au ieșit la suprafață o mulțime de situații groaznice din domeniul medical, în țara noastră.

Azi, premierul Marcel Ciolacu a intervenit în scandalul morții Alexandrei, gravida în vârstă de 25 de ani care a murit în agonie în timp ce îi implora pe medici să o ajute – VEZI AICI declarațiile.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii