Criză politică în Bulgaria: Parlamentul a fost dizolvat

Preşedintele Rosen Plevneliev a semnat miercuri un decret pentru dizolvarea parlamentului începând cu 15 martie şi programarea unor alegeri anticipate parlamentare pentru 12 mai.
Iulian Tudor
14 mart. 2013, 10:35
Criză politică în Bulgaria: Parlamentul a fost dizolvat

Preşedintele parlamentului Ţeţka Ţaceva declarat în ultimul său discurs că acest parlament a avut un merit pentru creşterea transparenţei. Deputaţii pleacă, parlamentarismul rămâne, a spus Ţaceva înainte de a anunţa dizolvarea parlamentului.

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a anunţat că alegerile anticipate se vor desfăşura în data de 12 mai, după demisia întregului guvern bulgar, săptîmâna trecută. 

Potrivit constituţiei, înainte de învestirea în funcţie a următorului parlament, ar putea fi convocate şedinţe extraordinare ale parlamentului dizolvat doar în caz de situaţii de urgenţă, informează Agerpres.

Dizolvarea parlamentului vine în urma demisiei premierului Boiko Borisov depuse pe 20 februarie pe fondul unor proteste sociale de amploare.

Nici una dintre cele trei mai mari formaţiuni din parlament nu s-a declarat interesată de formarea unui guvern care să conducă ţara până în iulie când în mod normal trebuia să aibă loc alegerile parlamentare şi prin urmare preşedintele Rosen Plevneliev a numit un guvern de tranziţie în frunte cu ambasadorul bulgar în Franţa, Marin Raikov, care să pregătească alegerile anticipate, asigurând funcţionarea instituţiilor în această perioadă de criză politică.

Potrivit analiştilor, GERB şi socialiştii au şanse aproape egale la alegerile anticipate. Este clar că nici un dintre cele două partide nu vor avea o majoritate guvernamentală şi vor fi nevoite să caute parteneri de coaliţie.

Preşedintele Bulgariei a prezentat Guvernul de experţi condus de premierul Marin Raikov

Bulgaria este afectată de aproximativ 20 de zile de manifestaţii zilnice, provocate de preţul prea mare al energiei electrice de pe facturile emise pentru ianuarie şi, în general, faţă de costul prea ridicat al traiului în cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Noi manifestaţii importante sunt prevăzute la nivelul întregii ţări, cu ocazia sărbătorii naţionale.

DailyBusiness
Noi scumpiri pentru români. Facturi mai mari la energie, bilete de tren şi fructe mai scumpe
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, imagini incendiare cu cea mai frumoasă româncă! Cum poate să arate actrița la 37 de ani!
Fanatik.ro
Afacerea cu care un străin are un succes nebun în România. Cultivă o plantă ocrotită de lege, un singur fir se vinde cu 20 de lei
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Decizie oficială se aplică de sâmbătă, 17 mai
Playtech.ro
Țara din UE care a suspendat Schengen. Reapar controalele la graniță pentru români
DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
wowbiz.ro
Gestul sfâșietor făcut de Ionel Ganea după accidentul care i-a băgat băiețelul în comă
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
O comoară ascunsă printre munții României. Locul unde natura alină suferințele
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
Amenințare cu bombă la bordul unui avion Ryanair! Pasagerii au rămas blocați în avion, iar pista a fost închisă
Cancan.ro
Cele două ZODII care au parte de noroc divin începând de joi, 15 mai 2025. Jupiter și Venus aduc numai beneficii pentru acești nativi!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia anunțată de Călin Georgescu personal. Toată România aștepta înainte de alegeri: Pregătiți-vă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
"Nu-i un tată sănătos la cap!" Vecinii lui Ionel Ganea rup tăcerea: "El mergea și copilul..."
Ultimele informații despre starea de sănătate a fiului lui Ionel Ganea. Fostul fotbalist nu se dezlipește de lângă patul micuțului
MediaFlux
Amenzi pentru românii care stau la bloc. Obiceiul care îi poate costa scump
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Șoc pentru justiția din România! Președintele SUA, Donald Trump, dat în judecată; Udrea și Băsescu, citați într-un proces-bombă