Croaţii nu sunt interesaţi de viitorul lor în UE: Rată de participare scăzută la alegerile europene

Croaţii au votat duminică pentru primele lor alegeri europene, un preludiu la aderarea la UE la 1 iulie, un scrutin care a demonstrat lipsa lor de interes pentru blocul comunitar din cauza crizei economice din propria ţară.
Romania TV
15 apr. 2013, 06:49
Croaţii nu sunt interesaţi de viitorul lor în UE: Rată de participare scăzută la alegerile europene

Potrivit rezultatelor aproape definitive, anunţate după numărarea a 99 la sută dintre buletine, o coaliţie formată în jurul conservatorilor din Comunitatea Democratică Croată (HDZ, opoziţie) a obţinut şase mandate, o altă coaliţie formată în jurul Partidului Social-Democrat (SDP, aflat la putere) a obţinut cinci, iar un loc a fost câştigat de o mică formaţiune de opoziţie.

Liderii acestei foste republici iugoslave, independente din 1991, au afirmat că alegerea celor 12 deputaţi croaţi care se vor alătura celor 754 ai Parlamentului European, reprezintă un moment „istoric” şi au cerut populaţiei să vină la vot în număr mare.

Dar după zece ani de la începutul procesului de integrare în UE, croaţii s-au săturat de negocierile pentru aderare, însoţite de reforme adeseori dureroase, cum ar fi privatizarea sau restructurarea şantierelor navale care urma să conducă la numeroase concedieri.

Nivelul de participare înregistrat la încheierea votului a fost de doar 20,79 la sută, cu mult inferior faţă de media de 43 la sută înregistrată în cele 27 de state membre UE la scrutinul european din 2009.

Darko Stefanec, un funcţionar în vârstă de 45 de ani, a declarat că a optat pentru un vot alb. „Este modul meu de a spune că nu susţin intrarea Croaţiei în UE”, explică el.

„Atât de mulţi tineri şi-au sacrificat vieţile pentru a părăsi o federaţie iar acum politicienii ne împing să intrăm în alta”, s-a indignat Branimira Horvatovici, în vârstă de 67 de ani, referindu-se la independenţa obţinută de Croaţia prin războiul (1991-1995) în care au murit 20.000 de persoane.

„Nu voi vota”, a asigurat această profesoară pensionară.

Dragutin Lesarici, un pensionar în vârstă de 71 de ani, a votat dar fără entuziasm. „Intrarea în UE nu ne va aduce ceva spectaculos, dar trebuie să mergem înainte”, a declarat el.

Radovan Vukadinovici, expert în relaţii internaţionale, subliniază că „susţinerea aderării s-a prăbuşit din cauza situaţiei economice dificile din ţară şi neîncrederii în clasa politică locală, dar şi din cauza problemelor economice cu care se confruntă UE”.

Deputaţii aleşi vor avea un mandat de un an, deoarece Parlamentul European va fi reînnoit în 2014.

După Slovenia, care a aderat la UE în 2004, Croaţia este a doua dintre cele şase foste republici iugoslave care se integrează în blocul european. Celelalte patru sunt în diverse stadii ale procesului de aderare.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Femeie cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului după apariția unui clip controversat
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!