„Voi vota la moţiune, de aceea m-am dus în Parlament. Nu sunt nici zombi şi nici maimuţoi, să stau în bancă”, a spus Croitoru.
El a adăugat că încă nu a luat o decizie cum va vota la moţiunea de cenzură, arătând că mai are timp până vineri să ia o hotărâre.
Croitoru a mai spus că nu reprezintă o preocupare pentru el „plecarea sau neplecarea din PDL”, dar a arătat că „sunt foarte multe lucruri anormale în partid care creează nemulţumiri”.
Deputatul a dat drept exemplu decizia PDL în legătură cu UMF Târgu Mureş, arătând că aceasta „i-a pus capac”.
„Foarte multe lucruri anormale sunt în partid şi creează nemulţumiri. Decizia în cazul Universităţii Târgu Mureş mi-a pus capac, pentru că îţi baţi joc de autonomia universităţii”, a mai spus deputatul PDL.
Luni seară, opoziţia putea miza, potrivit situaţiei din Parlament de la acel moment, pe 221 de voturi, din cele 231 de voturi necesare pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.