Luptele de cai sunt foarte populare în zonele rurale din Asia, în special în China, unde acest „sport” are o tradiţie de 500 de ani. Recent, în districtul Rongshui, provincia Guangxi, a avut loc un festival al recoltei de toamnă şi luptele de cai nu puteau să lipsească.
Oamenii s-au adunat în număr foarte mare să asiste la lupta dintre armăsari. Pentru a-i întărâta pe cei doi cai unul împotriva celuilalt, organizatorii de astfel de lupte folosesc fie o iapă în călduri, fie lovituri de bici, fie focuri de armă trase în aer.
„Este crud şi inuman ceea ce se întâmplă. Ei spun că aceste lupte reprezintă o tradiţie. Ei bine, şi sacrificarea copiilor era cândva o tradiţie, dar am evoluat de atunci„, spune Vivian Farrell, preşedintele Fondului Internaţional pentru Cai, care a demarat o campanie pentru interzicerea acestor lupte, mai ales că, spune ea, totul are la bază pasiunea chinezilor pentru pariuri.
„Este deplorabil faptul că aceste animale magnifice sunt torturate în numele divertismentului. Tradiţia nu justifică în niciun fel cruzimea„, a subliniat şi un reprezentant al PETA.
Luptele de cai au fost scoase în afara legii aproape în toată lumea, dar încă rezistă în Filipine, Indonezia, Coreea de Sud şi China.