CSA Steaua nu poate promova. Veste bună pentru Gigi Becali

CSA Steaua nu a demarat nicio procedură de a schimba forma de organizare și de a trece din drept public în drept privat, astfel că nu va putea să fie primită în Liga 1 în vara lui 2022, în cazul în care va termina pe unul dintre primele două locuri ale ligii secunde în campionatul următor.
Filip Stan
18 iun. 2021, 19:27
CSA Steaua nu poate promova. Veste bună pentru Gigi Becali

CSA Steaua nu poate promova. Tehnicianul Daniel Opriţa a declarat, vineri, că CSA Steaua nu are ca obiectiv promovarea în Liga I, deoarece promovarea nu este posibilă.

„Nu avem obiectiv promovarea pentru că nu se poate şi nu putem aduce atât de mulţi jucători câţi mi-aş fi dorit eu. Se încearcă, dar sunt mai multe şanse să nu avem drept de promovare. De aia nici nu putem să aducem prea mulţi jucători valoroşi. Obiectivul este că nu putem să promovăm, suntem siguri în momentul ăsta. Serios vorbind, să ne clasăm pe un loc cât mai bun, în primele 4 sau primele 10. Mi-aş fi dorit să avem şi în acest sezon obiectiv promovarea. Vom vedea cum vor reacţiona suporterii, sper şi îi rog să fie în continuare lângă echipă. Asta e situaţia şi ar trebui să înţeleagă. Dacă nu s-a găsit până acum un investitor… Îi rog să fie alături de echipă şi vor veni şi vremuri mai bune”, a spus Opriţa la Digi Sport.

FRF a precizat, într-un punct de vedere solicitat de Digi Sport, că o structură sportivă organizată sub forma unui club sportiv de drept public nu poate participa în competiţiile organizate de LPF.

Steaua rămâne la MApN și nu va avea drept de promovare!
Clubul nu a întreprins până în acest moment niciun demers pentru a-și schimba structura juridică și pentru a respecta regulamentul FRF, dar și Legea Sportului, astfel că nu va putea să acceadă în Liga 1 la finalul campionatului următor, chiar dacă se va clasa pe unul dintre primele două locuri.

Ca un club să fie validat pentru a putea promova în Liga 1 e obligat ca, la 1 iulie 2021, să activeze pe o societate de drept privat. Steaua activează ca secție a Clubului Sportiv al Armatei, care face parte și e finanțat exclusiv de stat, mai precis de Ministerul Apărării Naționale.

Cutremur la EURO 2020. UEFA ameninţă Marea Britanie că mută finala Campionatului European de la Londra la Budapesta
Ce spune regulamentul în cazul CSA Steaua
Într-un răspuns pentru DigiSport, FRF a lămurit speța la finalul lunii mai: „Legea sportului în vigoare nu prevede posibilitatea cluburilor de drept public de a fi membre ale ligilor profesioniste.

Prin urmare, o structură sportivă organizată sub forma unui club sportiv de drept public nu poate participa în competițiile organizate de Liga Profesionistă de Fotbal.

Pentru a putea participa în competiția Liga 1, un club de drept public trebuie să se reorganizeze sau să cesioneze activitatea sportivă unui club de drept privat. Comitetul Executiv al FRF a stabilit că această cesiune poate fi efectuată cu cel puțin un sezon anterior celui în care clubul urmează a promova în Liga 1.

Astfel, pentru a promova în Liga 1 la finalul sezonului 2021/2022, orice club de drept public care deține dreptul de participare în Liga a 2-a ar trebui să efectueze procedurile necesare în pauza competițională dintre sezoanele 2020/2021 și 2021/2022 cu respectarea prevederilor și termenelor regulamentare ale FRF, aplicabile”.

PRO TV LIVE SUEDIA-SLOVACIA ONLINE STREAMING 1-0. Slovacii au şansa calificării în optimi înaintea ultimei etape

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București