CSM, acţiuni disciplinare împotriva lui Kovesi pe 26 martie, cu o zi înaintea negocierilor pentru postul de procuror-şef european

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM ar urma să se pronunţe cu privire la două acţiuni disciplinare în cazul lui Kovesi, într-una fiind vizat şi Marius Iacob, în 26 martie, cu o zi înaintea unei noi runde de negocieri PE-Consiliul UE pentru postul de procuror-şef european, la care candidează fosta şefă DNA. Data stabilită iniţial fusese 20 martie, însă CSM a comunicat pentru News.ro că pronunţarea în cele două cazuri a fost amânată.
Romania TV
20 mart. 2019, 12:57
CSM, acţiuni disciplinare împotriva lui Kovesi pe 26 martie, cu o zi înaintea negocierilor pentru postul de procuror-şef european

O cercetare disciplinară, care îl vizează şi pe procurorul Marius Iacob, a fost declanşată în urma înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA apărute în spaţiul public. În acest caz, pronunţarea a fost deja amânată de cinci ori, dar între timp Marius Iacob a demisionat din funcţia de adjunct al şefului DNA. O altă acţiune a fost deschisă de Inspecţia Judiciară în septembrie, Kovesi fiind acuzată că a inserat într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de procurorii din subordine.

„S-a preschimbat termenul din 20 martie în 26 martie”, a comunicat CSM miercuri pentru News.ro.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară urma să se pronunţe miercuri, 20 martie, de la ora 11.00, în aceste cazuri.

Inspecţia Judiciară a început, în 12 ianuarie, o acţiune disciplinară în cazul Laurei Coduţa Kovesi, care este acuzată de trei abateri disciplinare. O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA la vremea respectivă, pentru „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală”.
Lui Kovesi i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În opinia, IJ, ea se face vinovată de săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de:

– art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natura a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18.06.2017.

Procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniştri”, de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate.

De asemenea, procurorul şef al DNA a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor.

– art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv „laşi”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecţi” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat.

– art. 99 lit. m teza a II a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 7 lit. b din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1643/C din 15.05.2015, publicat în Monitorul Oficial al României nr.350 din 21.05.2015, care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta: „urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate”.
Inspecţia Judiciară a anunţat, în 14 septembrie, că a demarat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, care, în calitate de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), a inserat într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine. Ea este acuzată de „nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.

Comunicatul invocat de Inspecţia Judiciară, emis în 12 februarie, se referea la înregistrările audio difuzate de Vlad Cosma şi conţinea discuţii între persoane din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie şi un procuror de la DNA Ploieşti pe tema apariţiei la televiziune a unor discuţiii din timpul anchetelor.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al DNA, pentru „nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei”.

„Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, anunţa IJ.

Până acum, Secţia pentru procurori a CSM a respins două acţiuni disciplinare împotriva lui Kovesi

Într-unul dintre cazuri, i se imputa că a refuzat de mai multe ori să se prezinte la audierile Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, IJ spunând că, prin neprezentarea la comisie şi prin necomunicarea informaţiilor solicitate, Kovesi a afectat onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat. În 25 iulie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară.

O altă acţiune disciplinară faţă de Kovesi a fost declanşată în aprilie 2018, inspectorii judiciari spunând că Laura Codruţa Kovesi a săvârşit o serie de abateri disciplinare referitoare la controalele tematice, după ce şi-ar fi desemnat consilierul judecător Dana Tiţian să facă verificări la două servicii teritoriale. În 13 iunie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară în acest caz.

Hotărârea CSM a fost contestată în instanţă de către Inspecţia Judiciară, iar luni Kovesi s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acest dosar, afirmând că va aştepta decizia instanţei. În acest caz, pronunţarea a fost amânată pentru 25 martie.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Ai sau nu voie să efectuezi devansare pe autostradă? Codul Rutier 2025 spune exact
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
De ce se trece pe sub masă în Vinerea Mare. Ce simbolizează și de ce nu se face oricând
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai