CSM anunţă că va analiza atât protestele magistraţilor, cât şi scrisorile deschise împotriva acestora

Secţia pentru judecători a CSM anunţă că va analiza toate problemele ridicate la adunările generale ale instanţelor judecătoreşti, care fac obiectul hotărârilor adoptate de acestea în ultima perioadă, precum şi aspectele învederate în cele două scrisori deschise transmise de conducerile tribunalelor şi curţilor de apel. De asemenea, Secţia va face toate demersurile legale pentru apărarea şi garantarea independenţei justiţiei, urmând să adopte reacţii instituţionale în acest sens.
Romania TV
11 mart. 2019, 19:47
CSM anunţă că va analiza atât protestele magistraţilor, cât şi scrisorile deschise împotriva acestora

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) subliniază rolul constituţional şi legal al CSM, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei şi autoritate reprezentativă a sistemului de justiţie în raport cu alte instituţii ori autorităţi publice, atât naţionale, cât şi internaţionale.

„Secţia asigură opinia publică şi întreg corpul magistraţilor că va analiza toate problemele ridicate în cadrul adunărilor generale ale instanţelor judecătoreşti, care fac obiectul hotărârilor adoptate de acestea în ultima perioadă, precum şi aspectele învederate în cele două scrisori deschise şi va întreprinde toate demersurile legale pentru apărarea şi garantarea independenţei justiţiei, urmând să adopte reacţii instituţionale în acest sens. Totodată, Secţia pentru judecători adresează un apel la responsabilitate şi echilibru către întregul corp al judecătorilor, chemându-i pe aceştia să susţină Consiliul Superior al Magistraturii în adoptarea unei poziţii comune şi unitare în vederea îndeplinirii rolului său constituţional”, se arată într-un comunicat al Secţiei pentru judecători.

Poziţia Secţiei a fost transmisă în contextul actual reprezentat de poziţia publică a unor magistraţi referitoare la desemnarea unei delegaţii de aproximativ 30 de judecători şi procurori care să se deplaseze la Bruxelles pentru a discuta cu membrii Comisiei Europene, poziţiile exprimate de judecători în cadrul adunărilor generale, precum şi cele două scrisori publice adresate Consiliului Superior al Magistraturii de către conducerile tribunalelor şi curţilor de apel din ţară.

Treizeci de preşedinţi şi vicepreşedinţi de tribunale au transmis Secţiei pentru judecători a CSM un apel în care cer să ia act de îngrijorarea lor faţă de „escaladarea fără precedent a manifestărilor publice din partea unor judecători, cu îndepărtarea acţiunilor revendicative de la cele ce se pot circumscrie nevoilor reale ale instanţelor judecătoreşti” şi să adopte măsuri pentru restabilirea autorităţii şi prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor. De asemenea, ei solicită stoparea demersului iniţiat de judecătorul Cristi Dănileţ de a se deplasa împreună cu o delegaţie la Bruxelles pentru a discuta cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
Decizie pentru toți clienții PPC, fostul Enel. Românii trebuie să aleagă din 1 iulie. Se bifează o singură variantă
Playtech.ro
Apare un nou tip de vouchere pentru români. Vor ajuta la dezvoltarea turismului, cine le va primi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Breaking News! A murit Papa Francisc
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
A murit Papa Francisc. Anunțul oficial al Vaticanului
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București