CSM decide miercuri sancţiunile în cazul procurorilor Lucian Onea, Mircea Negulescu şi Alfred Savu de la DNA Ploieşti

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută miercuri raportul Inspecţiei Judiciare, care a solicitat sancţionarea procurorilor Lucian Onea, Alfred Savu şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti. 
Filip Stan
30 mai 2018, 03:17
CSM decide miercuri sancţiunile în cazul procurorilor Lucian Onea, Mircea Negulescu şi Alfred Savu de la DNA Ploieşti

Inspecţia judiciară susţine că Lucian Onea, fostul şef al DNA Ploieşti, a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unor probe falsificate, în timp ce Mircea Negulescu şi Alfred Savu au divulgat măsurile de protecţie a martorilor. De altfel, săptămâna trecută Parchetul instanţei supreme a anunţat că procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal, fiind suspectaţi că în perioada aprilie – mai 2015 ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare.

Sedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, în care vor fi decise sancţiunile în cazul lui Onea, Negulescu şi Savu, este programată de la ora 10.00.

În 5 aprilie, Inspecţia Judiciară a anunţat că a demarat acţiunea disciplinară faţă de şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, faţă de procurorul Alfred Savu şi faţă de fostul procuror Mircea Negulescu, urmând ca CSM să stabilească în ce fel vor răspunde aceştia.

„Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Onea Lucian Gabriel, procuror şef la Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă (…) şi faţă de Negulescu Mircea, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, suspendat din funcţie, şi Savu Alfred Virgiliu, procuror la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter şi exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, transmite joi Inspecţia Judiciară.

Potrivit IJ, Lucian Onea este judecat disciplinar pentru că a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unor probe false. „În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara ţării deşi cunoştea că acestea au fost depuse, conform unei înţelegeri prealabile, de o altă persoană”, explică inspectorii.

Fostul procuror Mircea Negulescu şi procurorul Alfred Savu de la DNA Ploieşti nu au respectat confidenţialitatea şi secretul deliberării, exercitându-şi funcţia cu gravă neglijenţă. „S-a reţinut că procurorii, prin discuţii purtate cu mai multe persoane, în afara cadrului legal, s-au creat premisele divulgării măsurilor de protecţie a martorilor ameninţaţi şi a conţinutului probatoriului”, arată IJ.

Săptămâna trecută, Parchetul General a anunţat că procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti sunt urmăriţi penal, fiind suspectaţi că în perioada aprilie – mai 2015 ar fi constrâns o persoană să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia, iar actele falsificate au fost expediate DNA Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează acte de urmărire penală faţă de suspecţii Negulescu Mircea şi Onea Lucian sub aspectul participaţiei improprii, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 52 rap. la art. 48 Cod penal rap. la art. 268 alin. 2 Cod penal). În fapt, procurorii au reţinut că, în perioada aprilie – mai 2015, suspecţii Negulescu Mircea (la data săvârşirii faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Onea Lucian (procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare şi documente care să susţină cele reclamate în conţinutul acesteia”, a transmis, printr-un comunicat de presă, Parchetul instanţei supreme.

Parchetul General mai spune că documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare.

Acest dosar a fost deschis după ce fostul deputat PSD Vlad Cosma i-a acuzat pe cei doi procurori de falsificare de probe în dosarul în care apar numele fostului premier Victor Ponta şi cel al fostului deputat PSD Sebastian Ghiţă. Cosma a susţinut că şeful DNA Ploieşti şi fostul procuror Mircea Negulescu l-au determinat să depună în dosar liste falsificate conţinând datele de identificare ale unor alegători din Republica Moldova.

Atât Mircea Negulescu, cât şi Lucian Onea au fost audiaţi la Parchetul General în acest dosar, iar în urmă cu o săptămână, în ziua audierii sale, Onea a demisionat din funcţia de procuror şef al DNA Ploieşti, „pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei”.

„Procurorul şef al Serviciului teritorial Ploieşti Lucian Onea a transmis conducerii instituţiei o cerere de eliberare din funcţia de conducere pe care o deţine, având în vedere situaţia ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei şi pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploieşti. În cererea menţionată, acesta apreciază că acuzaţia care îi este adusă, de participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este total nefondată şi nu are corespondent în realitate”, a transmis DNA.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu în lumea artistică din România. Un cântăreț a murit într-un accident rutier în Marea Britanie
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
Ce să presari peste cartofi în aprilie pentru a dubla recolta. Scoţi 3 kilograme dintr-un singur cuib
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scandal uriaș între România și Rusia. Decizie dură de la Moscova
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
UE îi declară război lui Trump! A fost făcut anunțul de ultimă oră
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu