CSM le ia apărarea celor patru judecători de la ICCJ achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie

Secţia pentru judecători a CSM se declară preocupată de apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitate şi afirmă că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret constituie atributul activităţii de judecată, regula fiind că modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este susceptibilă de cenzurare decât în cadrul căilor de atac.
Romania TV
03 mai 2018, 15:47
CSM le ia apărarea celor patru judecători de la ICCJ achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie

Anunţul CSM are loc după ce fosta preşedintă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătoarea Gabriela Bârsan şi alţi trei judecători de la ICCJ au fost achitaţi definitiv într-un dosar de corupţie.

„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de rămânerea definitivă a unei hotărâri de achitare a patru judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doi dintre aceştia suspendaţi din activitate timp de aproape patru ani. Reamintind rolul Consiliului de garant al independenţei justiţiei, Secţia pentru judecători îşi exprimă preocuparea pentru apărarea judecătorilor împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea, ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea”, anunţă joi CSM.

Conform instituţiei, „fără a nega îndrituirea organelor de urmărire penală în aprecierea oportunităţii de identificare a faptelor prevăzute şi pedepsite de legea penală, cercetare şi tragere la răspundere a autorilor, Secţia pentru judecători atrage atenţia asupra faptului că interpretarea şi aplicarea legii la un caz concret, stabilirea situaţiei de fapt, aprecierea asupra probelor, susţinerilor şi cererilor formulate, constituie atributul activităţii de judecată, regula fiind că modalitatea în care judecătorul interpretează şi aplică legea într-o cauză nu este susceptibilă de cenzurare decât în cadrul căilor de atac”.

Fosta preşedintă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătoarea Gabriela Bârsan, a fost achitată joi în dosarul privind fapte de corupţie deschis de procurorii DNA. În acelaşi dosar, au fost achitaţi alţi trei magistraţi de la instanţa supremă. Decizia este definitivă.

Decizia a fost pronunţată joi de Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut astfel sentinţa pronunţată în primă instanţă, în 2016, de achitare a magistraţilor de la ICCJ Gabriela Bîrsan, Iuliana Puşoiu, Corina Corbu şi Anton Pandrea, care au fost acuzaţi de către procurorii DNA de mai multe fapte de corupţie, între care luare de mită.

În acest dosar, decizia în prima instanţă a fost pronunţată în noiembrie 2016. Decizia nu a fost definitivă, fiind contestată de procurorii DNA la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Dosarul s-a judecat din iulie 2014 la instanţa supremă. 

Pocurorii DNA arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că persoane învestite cu demnităţi publice s-au folosit de funcţii pentru a-şi rezolva unele probleme personale, printre care petreceri gratuite pentru aniversările la restaurante din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, pe care le-au obţinut de la oameni de afaceri, cărora le-ar fi promis în schimb tergiversarea dosarelor acestora, strămutarea sau intervenţii în vederea obţinerii unor soluţii favorabile. 

„Probele administrate relevă relaţia infracţională dintre judecătorii: Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana, Corbu Corina de la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Pandrea Anton de la Secţia penală a instanţei supreme, avocaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, care au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme, din care două aparţineau omului de afaceri Chiriac Gabriel, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului”, arăta DNA.

Citeşte şi: Fosţi judecători de la Curtea Supremă, acuzaţi de DNA de fapte de corupţie, ACHITAŢI definitiv de ÎCCJ

DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Funcțiile ascunse de pe Google Maps de care puțini utilizatori știu. Ce mai poți să faci din aplicație. Nu e doar un simplu GPS
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
Playtech.ro
Când se opresc ploile? Românii aşteaptă zilele de vară, anunţ de la ANM
DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Adevarul
Izolare, frică și deconectare totală de realitate. Ce l-a împins pe Vladimir Putin într-o logică a autodistrugerii - analiză The Times
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Mica recalculare a pensiilor, de la 1 iunie. Se dau câte 700 de lei în plus
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Cum explică Emmanuel Macron „palma” primită de la soția sa, Brigitte: „Toată lumea trebuie să se calmeze”
Cancan.ro
Motivul pentru care Aheea nu avea ce să caute la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan. Semnal de alarmă tras de psihologi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o personalitate marcantă. A fost o legendă a țării. A lăsat în urmă o mare moștenire
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Găsit mort, cu un sac pe față! Breaking news!
Alertă ANM de ultimă oră! Furtuni violente și ploi torențiale
MediaFlux
Avertisment pentru toți românii. Zboruri de antrenament cu F-16, la înălţimi mici, pe întreg teritoriul ţării
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor