CSM stabileşte pe 8 octombrie calendarul pentru avizarea propunerilor în funcţii de conducere la DNA

Consiliul Superior al Magistraturii a înregistrat joi propunerile ministrului Justiţiei de numire a procurorilor Iuliana Bendeac, Viorel Cerbu, Elena Matieşescu şi Ion Alexandru în funcţii de conducere la secţii ale DNA şi va stabili în 8 octombrie calendarul de avizare a acestora.
Romania TV
03 oct. 2013, 07:34
CSM stabileşte pe 8 octombrie calendarul pentru avizarea propunerilor în funcţii de conducere la DNA

„Astăzi, 3.10.2013, a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii adresa prin care ministrul Justiţiei a transmis Secţiei pentru procurori, spre avizare, propunerile de numire în funcţiile de conducere la nivelul secţiilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Iuliana Bendeac şi Viorel Ioan Cerbu au fost propuşi pentru funcţiile de procuror şef şi, respectiv, procuror şef adjunct ai Secţiei de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie, Elena Cristina Matieşescu – pentru funcţia de şef al Secţiei judiciare penale şi generalul maior magistrat Ion Alexandru – pentru funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va stabili în şedinţa din 8 octombrie calendarul de desfăşurare a procedurilor de avizare a propunerilor ministrului Justiţiei.

Oficiali ai Parchetului instanţei supreme au declarat miercuri că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a decis încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şef al Secţiei I din DNA, şi a adjunctei acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegaţi procurorii Iuliana Bendeac, ca şef de secţie, şi Viorel Cerbu, ca adjunct.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a precizat ulterior, într-un comunicat de presă, că încetarea delegării procurorului Lucian Papici şi a adjunctei acestuia de la conducerea Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a avut în vedere faptul că ministrul Justiţiei a transmis CSM propunerile de numire în funcţii de conducere la Direcţie.

De asemenea, Parchetul instanţei supreme a arătat că a fost menţinută delegarea Elenei Matieşescu în funcţia de procuror şef al Secţiei judiciar penală, în timp ce Ion Alexandru a fost delegat în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

Prin acest măsuri s-a urmărit „asigurarea continuităţii şi a unei eficienţe manageriale sporite, în perspectiva prezentării candidaţilor propuşi la interviu”, a mai arătat PICCJ în comunicat.

Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie, printr-un fax, că delegarea lui Lucian Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată de la care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

Direcţia Naţională Anticorupţie reclamă că pentru delegarea procurorilor Bendeac şi Cerbu la şefia Secţiei de combatere a corupţiei nu a fost solicitată, în prealabil, recomandarea şefului DNA, prevăzută expres de Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei.

DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că dispoziţiile articolului 8 litera c din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei, aprobat prin Ordinul nr. 2184/C/2006 al Ministrului Justiției, prevăd că „procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie îndeplineşte următoarele atribuţii: I) recomandă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie delegarea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie”.

În acelaşi context, DNA a arătat că activitatea profesională a celor doi procurori înlocuiţi de Bendeac şi Cerbu – Lucian Papici şi Mariana Alexandru – s-a remarcat „prin rigoare şi rezultate remarcabile şi nu există motive care să justifice încetarea exercitării funcţiilor de conducere”.

DNA a precizat că încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă în 2 octombrie de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, în 23 septembrie, dispusese delegarea aceluiaşi procuror pe aceeaşi funcţie.

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

„Cine, ce victimă e Papici? (…) Şi-a terminat omul dosarul (în cazul lui Liviu Dragnea, n.r.), gata, poate să fie procuror simplu. Cum să fie şef când şi-a terminat mandatul? Ce stăm şi plângem?” s-a întrebat, retoric, Ponta, precizând că acesta va fi în continuare simplu procuror.

El a spus că îşi menţine afirmaţia potrivit căreia Daniel Morar, Lucian Papici şi alţii au făcut dosare politice când au pus oamenii să jure pe biblii că au fost la referendum.

Premierul a spus că cei cărora li se termină mandatele nu trebuie să rămână în posturi sau să considere că au fost demişi.

„Ce o să zică preşedintele Băsescu în iarna anului viitor, că a fost demis? Nu, i-a încetat mandatul”, a spus Ponta.

Ponta a fost întrebat dacă este afectată imaginea PSD sau a Guvernului de faptul că Liviu Dragnea este anchetat de DNA. „Nu, dimpotrivă. Că ce? Că anchetezi oameni care au votat? Noi vrem toţi să spunem cum a fost, dar nu vrea nimeni să ne întrebe (…) Păi a fost în felul următor, ne-am dus toţi, am votat. Nu am votat destui, sau mă rog, nu am fost decât 90% şi a venit Morar cu Papici şi au zis că nu suntem destui şi au veni să ne şi ancheteze pe toţi. Cam asta e, în secolul 21”, a afirmat Ponta, care a precizat că a aflat că pe 21 septembrie i s-a terminat mandatul procurorului Papici.

Premierul a fost întrebat ce anume dosare politice a făcut procurorul Papici împreună cu Daniel Morar. „Dosarele de anul trecut împotriva oamenilor care au votat la referendum sunt dosare politice”, a replicat premierul.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul se află, în prezent, pe biroul şefului DNA Codruţa Kovesi, urmând ca aceasta să decidă cu privire la soluţia ce urmează să fie luată, respectiv închidere sau trimitere în judecată.

Încetarea delegării lui Papici nu influenţează, astfel, mersul dosarului, au mai spus sursele citate.

Iuliana Bendeac este procurorul care, alături de procurorul şef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Viorel Cerbu a instrumentat dosarul permiselor de la Argeş, precum şi numeroase cazuri ce au vizat procurori, judecători, avocaţi şi poliţişti, iar recent le-a deferit justiţiei pe Viorica Dinu şi Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti.

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Mașina care dă peste cap industria auto. Este mai ieftină decât Dacia și are dotări premium
Capital.ro
UE ne-a dat ordin. Decizie pentru proprietarii de apartamente și garsoniere. Se înregistrează și se achită TAXĂ
Playtech.ro
Cum să scapi definitiv de melcii din grădină. Plantele care îi țin la distanță
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
„Bomba cu ceas” din Alpi: încă două sate riscă să fie înghițite de ape după prăbușirea ghețarului din Elveția
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Alocațiile și indemnizațiile în iunie. Calendarul plăților
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Când se virează, de fapt, alocațiile copiilor pe luna iunie 2025
Cancan.ro
Adelina Pestrițu și-a scanat creierul într-o clinică privată din Capitală. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste cumplită despre Bruce Willis. Soția sa a anunțat în lacrimi: Fără speranță, doar șoc...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
La ce sumă au ajuns alocațiile în luna mai după indexarea de 13,8%
MediaFlux
ANAF, alertă pentru români! Formularul obligatoriu pentru pensie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciocănelul mânjit al CCR sfărâmă bunul-simț. Din nou.