CSU Craiova, victorie la limită în faţa Pandurilor, după un meci care a început cu un protest de 10 minute al oaspeţilor

CS Universitatea Craiova a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii I de fotbal. Meciul a început cu zece minute întârziere faţă de ora stabilită de LPF, jucătorii echipei oaspete protestând deoarece nu şi-au primit salariile de câteva luni.
Romania TV
29 oct. 2016, 17:21
CSU Craiova, victorie la limită în faţa Pandurilor, după un meci care a început cu un protest de 10 minute al oaspeţilor

Craiovenii au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon, dar au reușit să se impună la limită în fața unei echipe intrate în insolvență și ai cărei jucători au protestat pentru neplata salariilor întârziind jocul pe pe stadionul ”Extensiv” cu zece minute, după ce au amenințat chiar cu neprezentarea, scrie Agerpres.

Simon Măzărache (53) a deschis scorul pentru gazde, dar gorjenii au egalat prin George Țucudean (84), la o neatenție în lanț a apărării craiovene. CSU Craiova a smuls victoria, grație golului marcat de Andrei Ivan (90), din centrarea lui Marius Briceag.

Echipa din Bănie a ratat trei mari ocazii de singur cu portarul, prin Ivan (2) și Măzărache, iar oaspeții au avut o bară, prin Valentin Alexandru (19).

Lovitura de start a partidei a fost precedată de un moment de reculegere în memoria lui Ion Dobrițoiu, fost conducător al sportului craiovean înainte de revoluție.

În tur, Pandurii se impusese cu scorul de 2-1, printr-un gol marcat în prelungiri.

CS U Craiova a egalat liderul Steaua, ambele având 27 de puncte, dar vicecampioana are un meci mai puțin, urmând să joace duminică la Iași.

Pandurii are o singură victorie în ultimele șase etape (un egal, patru eșecuri).

CSU Craiova nu a pierdut în ultimele trei partide (două victorii, un egal) și are șase victorii și un egal în meciurile de pe teren propriu.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Asociația de proprietari nu are niciun drept. Anunț pentru proprietarii de apartament care au câini sau pisici
Playtech.ro
„Circ mediatic”! Laurențiu Reghecampf, prima reacție după ce a câștigat procesul cu Anamaria Prodan: Are de primit zeci de mii de lei
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Stațiunea care face furori. Este la un pas de Brașov și e de vis
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
S-a schimbat legea pentru proprietarii de terenuri. UE a cedat în fața României: „Rezolvat 100%”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Comandant al grupului Wagner ucis în Mali în timpul unui atac al rebelilor
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!