CTP: Crin Antonescu s-a masturbat cu cuvântul lui de onoare

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, afirmând că acesta este dispus la orice pentru a-şi atinge scopurile politice, inclusiv să-şi încalce cuvântul de onoare.
Romania TV
16 oct. 2012, 11:20
CTP: Crin Antonescu s-a masturbat cu cuvântul lui de onoare

CTP consideră că liderul USL Crin Antonescu uită de orice principii liberale şi de morală atunci când vine vorba de interese politice, primirea lui Gigi Becali printre liberali fiind, în opinia sa, o dovadă a faptului că Crin Antonescu nu are nicio problemă să-şi încalce cuvântul de onoare.

Nu cred că domnul Antonescu mai e capabil de vreun sentiment legat de morală, legat de principii, nu mai are niciun sentiment în clipa de faţă, e dispus la orice. Pentru mine a fost foarte clar când l-am văzut cum s-a masturbat cu cuvântul său de onoare în timpul referendumului. Pentru că asta a făcut. Mi-a fost foarte clar după aceea că nimic nu-i va mai sta în cale„, a comentat Cristian Tudor Popescu, pentru gândul.info.

Jurnalistul îl vede pe liderul liberal ca pe o mare dezamăgire: „E greu să ajungi să te întrebi cât mai poate coborî domnul Antonescu în a mă dezamăgi nu numai pe mine, c şi pe mulţi alţii, mai tineri decât mine, care l-au votat atunci, în 2009, care au văzut în el o speranţă în această mlaştină a politicii noastre. Acum această speranţă s-a stins„.

Cristian Tudor Popescu mai spune că „liberalizarea” lui Gigi Becali înseamnă „să acreditezi tot comportamentul lui Becali din ultimii 10 ani”: „Se calcă totul în picioare ca să aduci un om care a făcut un rău imens civilizaţiei din ţara asta, a făcut rău omenescului. Pentru că are momente domnul gigi Becali în care ne îndoim că ar putea fi om„. „Poate că şi, cum spunea liberalul Ghişe, mai există o altă tânără speranţă pentru PNL: Corneliu Vadim Tudor, România Mare. Să fie şi ei cooptaţi„, a spus, ironic, CTP.

Conducerea PNLa decis, luni, începerea negocierilor pentru un acord politic cu PNG şi cu PNŢCD – aripa Ciorbea în vederea alegerilor parlamentare din decembrie. Liderul PNL, Crin Antonescu, a precizat că a primit mandat să discute în următoarele zile cu Gigi Becali şi cu Victor Ciorbea detaliile legate de candidaturile acestora pe listele USL.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Exclusiv! Ioana Tufaru, prinsă că bea alcool și fumează în timp ce este gravidă! VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai