„Demisia domnului Emil Boc ar trece neobservată pentru că el a fost aneantizat. Pentru oamenii din stradă, asta nu înseamnă nimic”, a spus Cristian Tudor Popescu pentru Romania TV , adăugând că doar alegerile anticipate mai pot potoli nemulţumirea populară, care poate cunoaşte o nouă recrudescenţă după ce vremea se va îmbunătăţi.
Chiar şi după demisia lui Boc, manifestaţiile de stradă îl vor avea ca ţintă pe preşedinte. „Rămâne problema Traian Băsescu. După ce va pleca domnul Boc, scandările din stradă vor continua cu ‘Jos Băsescu’ pentru că a vrut ca el să fie totul în ţară”, a comentat CTP.
În plus, există dubii că preşedintele ar agrea un alt premier decât Emil Boc. „Ultima declaraţie a preşedintelui Băsescu a fost una de solidaritate cu Emil Boc. El nu a spus nimic în sensul demisiei. Dacă Traian Băsescu va dori ca Emil Boc să rămână, va rămâne”, a afirmat ziaristul.