CTP, după moartea Reginei Elisabeta a II-a: „Ar fi un prilej bun ca Marea Britanie să îngroape și monarhia și să revină la ce a fost”

Înmormântarea reginei Elisabeta II ar fi un bun prilej ca Marea Britanie „să îngroape monarhia și să revină la ceea ce a fost, pentru scurtă vreme, în 1649, și este acum de facto – Republică”, a scris Cristian Tudor Popescu, în articolul său numit „Moartea unei imagini”.
Alina Costache
09 sept. 2022, 14:37
CTP, după moartea Reginei Elisabeta a II-a:

CTP e de părere că „Elisabeta a II-a a însemnat, vreme de 70 de ani, nimic altceva decât imagine identitară pentru englezi”

„Monarhia britanică este un obiectiv turistic. Un show. Funeraliile reginei Elisabeta a II-a sunt Campionatul Mondial de Fotbal sau premiile Oscar. Anglia a fost, lăsând la o parte antichitatea greco-romană, prima țară europeană în care a apărut contestarea, la nivel statal, a monarhiei de drept divin. Chiar cu mai bine de 400 de ani înainte de a fi fost descăpățânat regele Carol I de către Parlament, regele John a fost silit să aprobe, în 1215, Magna Carta, o protoconstituție care prevedea drepturi instituționale și individuale, limitând puterea monarhică discreționară”, a scris CTP în articolul său intitulat „Moartea unei imagini”.

„Încă există 14 state în care monarhul de la Londra este formal suveran, fără vreo putere de decizie politică, cum, de altfel, nu are nici în Marea Britanie. Moartea reginei nu schimbă nimic în politica UK. Elisabeta a II-a a însemnat, vreme de 70 de ani, nimic altceva decât imagine, identitară pentru englezi, spectaculară pentru restul globului. O imagine puternică, însă”, a continuat gazetarul.

„Imaginile mor? Cred că da”, a scris CTP, care adaugă că „nu e cu totul exclus să se întâmple cu Casa Regală britanică ce s-a întâmplat cu cea a României”.

„Vărul Elisabetei, regele Mihai, a reușit să rămână un simbol identitar, chiar și în mulții ani petrecuți în afara țării. După dispariția lui, relevanța Casei Regale de la noi tinde spre zero. Nimeni nu știe dacă Charles al III-lea va reuși să se ridice la înălțimea mamei sale. Dacă mă întrebați pe mine, înmormântarea Elisabetei II ar fi un bun prilej ca Marea Britanie, Regatul Unit, să îngroape și monarhia și să revină la ceea ce a fost, pentru scurtă vreme, în 1649, și este acum de facto – Republică. N-o s-o facă, pentru că atunci n-ar mai fi nici Mare, nici Unită, nici Britanie”, a mai adăugat CTP.

Citește și Charles devine rege după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Ce titulatură va purta şi cum se face încoronarea. Schimbări şi pentru Prinţul William

Citește și Liderii lumii, mesaje de condoleanțe după moartea Reginei Elisabeta. Papa Francisc: „Sunt profund întristat”

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Patru țări din Europa care merită vizitate cel puțin o dată. Surprind cu peisajele uimitoare și prețurile mici
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Câtă carne roșie și mezeluri trebuie să mâncăm pe săptămână. Mihaela Bilic recomandă: “Dacă vrem să asigurăm echilibru”
Capital.ro
S-a dat interzis dinspre Ungaria spre România! Restricțiile se aplică de astăzi, 11 Martie
Playtech.ro
Moneda simbol pentru România care s-a pus la vânzare cu mii de lei. Are mai puţin de 7 grame
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Calitate medicală la jumătate de preț. Tara europeană unde românii se înghesuie să meargă la doctor: „I-a operat pe Clinton, Putin”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
Mai bun decât carnea! Ciupercile pregătite astfel au gust chiar mai bun decât orice prăjeală
Spynews
Maria Constantin, încurajată de soț să se îmbrace provocator. Cum reacționează artista la comentariile lui Robert Stoica: „Știu că nu mai am 20 de ani”
Evz.ro
În România, ca la tropice. Meteorologii explică fenomenele ciudate din aceste zile
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Noua divă a uimit cu apariția ei la TV!
kanald.ro
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
Cancan.ro
Alarmă națională: Olandezii, sfătuiți să se pregătească de război! Ministrul Justiției cere populației să își facă provizii și să își pregătească planuri de urgență
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit un celebru cântăreț. A fost găsit mort în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
stirilekanald.ro
"Mă tem să nu îmi pierd soţia" Igor Cuciuc trăiește un calvar după ce și-a pierdut singura fiică, pe Andreea
Cele TREI zodii care vor fi protejate de Univers in urmatorii TREI ani
MediaFlux
Gigi Becali face un anunț halucinant. AUR ar putea avea ”chiar” doi candidați la prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Uleiul de ricin, soluția miraculoasă pentru a avea abdomenul plat !?