CTP, despre Traian Băsescu: Un MAIMUŢOI periculos care s-a aflat la comanda unui avion

Cristian Tudor Popescu îl critică dur pe Traian Băsescu pentru ultimele declaraţii publice ale acestuia pe tema justiţiei, susţinând că omul este de "o fățărnicie fără margini" şi "pentru interesul lui personal, a fost capabil să dea orice principiu la întors".
Ionela Marcu
09 apr. 2015, 07:39
CTP, despre Traian Băsescu: Un MAIMUŢOI periculos care s-a aflat la comanda unui avion

Cristian Tudor Popescu spune că fostul președinte este „scos din minți”, de fapt, de prezența Elenei Udrea la Rahova.

„Eu mă gândesc, auzind aceste vorbiri ale dlui Băsescu, la acei susținători ai lui de-a lungul anilor, acei votanți ai lui, care nu l-au preferat pentru mârlănie, pentru agresivitate, pentru cinism, pentru fățărnicie, ci aceia care au crezut că omul acesta chiar are intenția să aducă mai multă dreptate în țara asta, să elibereze justiția de presiuni politice, să nu mai fie nimeni, indiferent de rang, care să se cocoațe deasupra legii – oameni care au crezut în Traian Băsescu, fără să se identifice cu caracterul lui infect.

Și mă întreb ce e în sufletul lor acum. Eu nu am altă imagine pentru domnul Traian Băsescu decât aceea a unui maimuțoi periculos care s-a aflat la comanda unui avion. Este imaginea pe care o impune acum dl. Traian Băsescu și pe care eu o știu din 2004, (…) când Traian Băsescu a riscat ucrainizarea României.

Întotdeauna, acest om, pentru interesul lui personal, a fost capabil să dea orice principiu la întors, să nege astăzi ceea ce a susținut ieri. (…) Din discuțiile pe care le-am avut cu dl. Băsescu am înțeles un lucru: că omul acesta nu are nimic sfânt. Nu există nimic ce respectă omul acesta, nu are niciun scrupul, este capabil de orice. Este capabil să devină astăzi aliatul hoților și al hăulitorilor de televizor. Cealaltă componentă fundamentală a domnului Băsescu, pe lângă cinism și fățărnicie, (este – n.r.) prostirea în față, pe care o practică la adresa acestui popor de ani de zile”, a spus CTP, la Digi24.

Jurnalistul a arătat că, prin atacul la justiţie, Traian Băsescu „ne tratează din nou ca pe antropoizi”.

„Păi, cum, când are fratele, după ce a stat în pușcărie cât a stat și acum este în domiciliu forțat – știm cu toții pentru ce –, când ginerele lui este cercetat pentru șantaj, când pupila lui – ar fi trebuit să încep cu ea – se află la Rahova, cu acuzații foarte grave de corupție, deci în aceste condiții, dl. Băsescu atacă justiția, atacă vârfurile justiției din România.

Orice cetățean de bun-simț din țara asta (…) ar fi spus: domnule, dacă am problemele astea în legătură cu persoane foarte apropiate de mine este corect să tac în raport cu justiția. Trebuie să tac, pentru că sunt în cauză, pentru că nimeni nu poate să ia în serios ceea ce spun în clipa în care sunt, de fapt, scos din minți de prezența acestei doamne la Rahova. Despre asta este vorba.”, a spus CTP.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Apare un nou permis de conducere. Noi reguli pentru toți șoferii din UE. Se vor aplica și în România
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Nativii care trec printr-o perioadă de vis. Totul le merge din plin
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Informație pentru cei care stau la casă. Se aplică neapărat în fiecare curte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație