„Mi se pare în interesul României să meargă Traian Băsescu acolo pentru a susţine un mandat special, unic în istoria relaţiilor României cu Uniunea Europeană. Dacă Victor Ponta vorbeşte de veto contra planului lui van Rompuy, aşa ceva nu s-a mai întâmplat. E vorba de alte măsuri de austeritate, iar poziţia României este că nu rezistă la alte măsuri de austeritate”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la România TV.
CTP a observat că preşedintele Traian Băsescu este pus acum în situaţia de a se opune unui plan susţinut de cei de care este foarte apropiat din punct de vedere politic: Herman van Rompuy, Juan Manuel Barroso şi Angela Merkel, însă acceptarea planului de austeritate i-ar afecta serios imaginea în ţară.
În ceea ce priveşte faptul că Băsescu a decis să reprezinte România, Cristian Tudor Popescu susţine că acesta era singurul deznodământ posibil al întâlnirii dintre preşedinte şi prim-ministru. „Să fi început din nou un război pe tema asta? Nici nu e de conceput. Nu aţi avea un sentiment al grotescului, al ridicolului maxim? Nu există posibilitatea legală de contestare a dreptului lui Traian Băsescu de a merge acolo”, a afirmat publicistul.
„Asta este deja politică, face parte din manevrele politice ale lui Traian Băsescu care încearcă să fisureze USL. El doreşte să stabileasacă o relaţie cu Victor Ponta, lăsându-l în offside pe Crin Antonescu”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.