CTP: „Noi suntem poporul lui Decebal, cum spun cei antivaccin, nu ne împiedicăm noi de un coronavirus”

Cristian Tudor Popescu a comentat, vineri seară, apelul autorităților la românii aflați în zone din Italia în care s-au înregistrat cazuri de coronavirus, să nu vină în țară de Paște. 
Romania TV
06 mart. 2020, 20:38
CTP:

„Asta vreau să văd și eu. E foarte interesant să vedem dacă o să renunțe românul nostru să vină să mănânce mielul aici, cu familia, să vină la un stufat, la o pască. Chiar dacă există riscul de a-i îmbolnăvi pe toți din familie. Că n-o să vii acasă să stai la doi metri distanță de toți din familie.

Câți or să vină cu gândul că asta e minciună? A și spus tânărul acela de 16 ani – m-am gândit, în momentul ăla am avut tresărirea, când a spus: „eu nu cred că am niciun coronavirus, sunt roșu în gât și atât. Mi-au zis ăștia că am coronavirus”. Să știți că mulți pot să spună: „n-avem, dom’le, au inventat ăștia chestia asta cu coronavirusul ca să nu mai venim acasă. Să stăm aici, dar să trimitem bani, eventual. De-aia, au inventat asta”.

Citeşte şi: Primii pacienţi confirmaţi cu coronavirus au fost externaţi: „Sunt consideraţi sănătoşi”

Să vedem câți vor gândi în felul acesta și câți îi vor contamina pe cei apropiați lor. Nu pe niște unii conaționali de care nu au auzit, ci pe cei din familie și apropiați. Ca să vină și să mănânce mielul, porcul.

Noi suntem poporul lui Decebal, cum spun cei antivaccin, nu ne împiedicăm noi de un coronavirus. Poporul lui Decebal nu se împiedică de așa ceva”, a declarat CTP la Digi24.ro

Premierul Ludovic Orban a făcut, vineri, apelul către românii aflaţi în ţări afectate de coronavirus să evite orice deplasare care nu este necesară. Orban a avertizat că românii care aleg să revină în ţară din zonele afectate de coronavirus vor sta în carantină fie la spital, fie acasă.

Citeşte şi: Trei români infectaţi cu coronavirus într-o singură zi. Bilanţul bolnavilor din ţara noastră a ajuns la 9

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Iustin Petrescu, acuzat că ar fi agresiv și cu actuala iubită. Ar fi fost văzut în timp ce țipa la ea. Cum răspunde Hara
Bzi.ro
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Noua insulă care a apărut pe glob. Cercetătorii sunt și ei uimiți de cum arată noua formațiune
Capital.ro
Lumea muzicii a pierdut un adevărat artist. A inspirat generații întregi: Odihnește-te în pace
Playtech.ro
Când trebuie să ţii cont de regula păstrării unui singur strugure la doi lăstari viguroși. Lucrări care se fac acum la viţa de vie
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Când extremismul a ucis un sat întreg. Povestea cutremurătoare a unei dintre cele mai mari atrocități din istoria Europei
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Cum arată mormântul lui Raul WS, rapperul mort la 23 de ani. Tânărul a fost condus pe ultimul drum zilele trecute
Spynews
Sorin Copilul de Aur a răbufnit după dezvăluirile făcute de presupusa amantă: „Ce-ați vrea, să ne despărțim?”. Cum își împacă soția
Evz.ro
Doliu în muzica mondială. A murit un celebru muzician: Era Mozartul nostru
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Abia acum s-a aflat! Ce scrie pe certificatul de deces al lui Laurențiu Duduianu. Ancheta ar putea lua o nouă turnură
Cancan.ro
Certificatul lui Ciprian Pian este PUBLIC! Eroarea majoră pe care familia a observat-o. Răsturnare de situație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie definitivă pentru Călin Georgescu. Nu mai poate face nimic. Judecătorii hotărăsc finalul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Legătura dintre Donald Trump și pedofilul-finanțist Jeffrey Epstein. Elon Musk a aruncat internetul în aer cu un clip din ’92, după care și-a cerut scuze: "S-a ajuns prea departe"
5 zodii vor fi lovite de succes! Vine perioada lor de AUR luna asta
MediaFlux
Date de ultimă oră privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Medicii au făcut anunțul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Așa a condus Simion partidul: cu mâna-n buzunarul fraierilor și zâmbetul larg de haiduc