CTP, reacţie virulentă după vizita preşedintei Ungariei în România. „A venit în Transilvania ca și cum românii n-ar exista”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a acuzat-o pe preşedinta Ungariei, Katalin Novak, că are o atitudine "revizionistă și revanșistă" prin vizita pe care a efectuat-o în România, în condiţiile în care şi-a asumat calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent dacă locuiesc în interiorul sau în afara graniţelor Ungariei.
Filip Stan
24 mai 2022, 22:42
CTP, reacţie virulentă după vizita preşedintei Ungariei în România.

CTP consideră că astfel de gesturi reprezintă provocări ale oficialilor de la Budapesta, fiind vorba despre o continuare liniei consacrate de premierul Viktor Orban, un comportament faţă de care autorităţile române nu trebuie să dea un răspuns.

„Ce fac ungurii? Ungurii, adică politicienii maghiari, ca să fie foarte clar, nu poporul maghiar. Ce-a făcut această doamnă, președinta Ungariei? A venit în Transilvania ca și cum românii n-ar exista. Dacă vă uitați la toate gesturile acestei doamne – a venit în orașul Kolozsvár (Cluj-Napoca, n.r.), așa cum a avut grijă să precizeze pe Facebook, nu s-a întâlnit cu altă oficialitate românească decât domnul Kelemen Hunor, în rest n-am știre să se fi întâlnit cu altcineva, s-a dus să inaugureze o statuie a unui principe maghiar, Gabriel Bethlen – toate aceste gesturi ca și cum s-ar afla într-o Transilvanie locuită doar de maghiar, nu și de români. Așa a considerat doamna să facă. Nu e de mirare că are această atitudine, este fostă membră fruntașă Fidesz, deci nu poate să fie ferită de Orban (Viktor Orban, n.r.), bineînțeles”, a declarat Cristian Tudor Popescu, marți seară la Digi24, conform Libertatea.

CTP: „Orban a închis ultimul post radio independent din Ungaria, este ca-n Rusia acolo – nu mai mișcă nimic în presă”

Chiar şi într-o astfel de situaţie, gazetarul a punctat că autorităţile române trebuie să păstreze o atitudine diplomatică, o atitudine „de conviețuire și dialog”.

„Dar avem o problemă. De ce? Pentru că Ungaria, dincolo de această atitudine revizionistă și revanșistă, care se referă la teritoriile pierdute, zic ei – și nu e adevărat, că erau teritorii cotropite de maghiari și care au fost date majorităților din zonele respective – este legat acest revizionism maghiar de comportamentul în Uniunea Europeană al Ungariei, care sfidează UE o dată pe săptămână. Acum, Orban a închis ultimul post radio independent din Ungaria, este ca-n Rusia acolo – nu mai mișcă nimic în presă, blochează sancțiunile la adresa Rusiei, sancțiunile energetice în special, pentru că pot”, a explicat Cristian Tudor Popescu.

„Suntem pe același picior – noi și Ungaria. Noi, care respectăm aceste sancțiuni, noi care avem o presă liberă, noi care respectăm niște valori și niște cerințe europene și ei (ungurii, n.r.) care nu respectă. Bineînțeles că soluția este ca România să nu răspundă, în niciun caz la astfel de provocări. Astea sunt niște provocări. Deci această doamnă a făcut ce face șeful AUR (George Simion, n.r.), la rândul ei – provocare de la un capăt la celălalt. I-am văzut și fața când a venit acel politician PSD cu un buchet de flori și portretul lui Avram Iancu. Avea o față – mai lipsea puțin să i se dea un emetiral. Da, era deplasat gestul. Astea sunt provocări ale Ungariei”, a adăugat gazetarul, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: EXCLUSIV | George Simion cere excluderea UDMR din coaliţia de guvernare. „Trebuie să ia cineva atitudine. Ungaria speră să incite la tensiuni etnice”

Aleasă în martie preşedinte al Ungariei, Katalin Novak a efectuat vineri o vizită la Cluj, unde s-a întâlnit cu liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor.

„Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele RMDSZ, Viceprim-ministru al României. În calitate de președinte al Ungariei, consider că este prioritatea mea să reprezint toți maghiarii, deoarece nu contează pentru mine dacă cineva locuiește în interiorul sau peste graniță. Ungurii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak, pe pagina ei de Facebook.

În urma mesajului lui Katalin Novak, Ministerul de Externe de la București (MAE) l-a contactat imediat pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis „preocuparea părții române față de declarația de mai sus”.

„Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat”, a transmis MAE. „În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale”, a precizat Ministerul de Externe, condus de Bogdan Aurescu.

De asemenea, Katalin Novak a participat sâmbătă la dezvelirea statuii principelui Gabor (Gabriel) Bethlen în centrul municipiului Alba Iulia. Agenda șefei de stat din Ungaria nu a inclus și o vizită la București, pentru a se întâlni cu președintele Klaus Iohannis, din cauza „caracterului privat” al vizitei.

Citeşte şi: Preşedinta Ungariei a ieşit la alergat în Cluj-Napoca. „Un început de zi activ, în Koloszvar”

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai