Ilie Năstase nu era singur în maşină când l-a oprit poliţia la 5 dimineaţa şi l-a pus să sufle în fiolă. Potrivit România TV, fostul tenisman plecase de la terasa din Herăstrău însoţit de două femei, astfel că poliţia a găsit trei persoane în maşina condusă de Nasty.
Însă numai fostul număr 1 mondial va avea probleme penale, pentru că el se afla la volan şi, cum au constatat poliţiştii, băuse alcool. Prezenţa femeilor în maşină ar putea cel mult să-i fie de folos ca martore, pentru că Ilie Năstase îi acuză pe poliţişti de comportament agresiv.
Pe de altă parte, nu e greu de imaginat ce-l aşteaptă pe Ilie acasă, deoarece crizele de gelozie ale soţiei sale, Brigitte Sfăt, sunt arhicunoscute.
Poliţiştii bucureşteni au deschis dosar penal pe numele fostului jucător de tenis Ilie Năstase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce acesta a fost oprit la un control, pe Şoseaua Nordului din Capitală. El era în stare de ebrietate şi i-a înjurat pe agenţi, care i-au pus cătuşele.