Cu cine rămâne fiica Irinei Cristescu. Decizia instanţei e definitivă

Hector Bitar și Irina Cristescu s-au luptat timp de aproape un an pentru custodia micuței Alessia Miroslava, fetița lor.
Alina Costache
13 mai 2016, 20:32
Cu cine rămâne fiica Irinei Cristescu. Decizia instanţei e definitivă

Instanța judecătorească a formulat o decizie definitivă, vineri (13 mai), în procesul dintre cei doi. Se pare că acuzațiile lui Hector Bitar că Irina Cristescu, fosta lui soție, ar fi răpit-o pe minoră nu au fost luate în considerare de către judecători.

Astfel, Irina Cristescu a obținut câștig de cauză, iar cererea formulată de Hector pentru ca ea să înnapoieze copilul a fost respinsă. Cu alte cuvinte, Alessia va rămâne cu mama ei.

„Solutia pe scurt: admite recursurile. Admite cererea de intervenţie accesorie. Casează în parte sentinţa civilă nr. 132/08.02.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a V a civilă în dosarul nr. 42777/3/2015 şi reţinând pe fond: respinge cererea de înapoiere a copilului Bitar Alessia Miroslava ns. la 18.01.2014 în Mexic formulată de reclamantul Hector Bitar de la Pena – ca neîntemeiată. Menţine măsura din sentinţa recurată privind stabilirea onorariului de reprezentare prin avocat a reclamantului la fond în cuantum de 700 lei. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Definitivă. Decizia va fi comunicată şi către autoritatea centrală română – Ministerul Justiţiei din România”, se arată pe portal.just.ro.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Fostul fotbalist de la FCSB îl face praf pe Călin Georgescu: „Un debil mintal votat de 2 milioane de oameni! Asta e România”
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. I-au blocat planul cu care câștiga România: Asta-i soluția!
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Rețeta zilei. Ruladă cu legume și piept de pui
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Ninge de Paște în București?! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Au deschis dosar penal. Decizia prin care l-ar putea bloca complet pe Călin Georgescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Controverse în jurul Canalului Panama: SUA anunță trecerea gratuită, Panama dezminte
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)