„Nu m-am făcut jurnalist, eu sunt un activist ratat. Am intrat la Facultatea de Hidrotehnică, într-un moment de avânt tineresc şi pentru că voiam să emigrez. Visam să plec în America pentru că voiam să fiu liber. Scriam poezii, nu ştiu dacă scriam bine. Trebuie să le întreb pe fostele mele prietene. Mai sunt în relaţii cu câteva dintre ele, deci s-ar putea să le fi scris bine. De fapt cu toate, dacă stau să mă gândesc bine.
Fiind băieţi săraci, trebuia să scriem poezii fetelor, pentru că nu aveam ce să le dăm, nu aveam bani să le scoatem în club. Când scriu este ca atunci când fac curat într-un dulap în care nu am mai umblat demult şi unde sunt o grămadă de lucruri de care nu mai am nevoie şi le scot, şi le arunc.
Scriu cu ură, vreau să scap de lucrurile alea, nu cu dragoste. Nu vreau să le fac cadou oamenilor, vreau să scap de ele, de toată mizeria, alteori nefericire, de multe ori neîmplinirile care mă înconjoară sau care fac parte din mine.
Citeşte şi: Lucian Mândruţă, mesaj şocant pe Facebook. „Puteţi ucide!” VIDEO
Muncesc de la 14 ani ca să îmi cumpăr lucruri. Dintotdeauna mi-a plăcut luxul. Îmi doream bicicletă, care era un lux în vremea comunismului pentru un tânăr care era crescut doar de mama lui, asistentă medicală, cu un salariu de 1950 lei pe lună. Am lucrat pe şantier, trăgeam cabluri electrice, iarna, fără mănuşi, că nu aveai desteritate. Când am intrat la facultate, mi-am luat un job mai uşor, de paznic de noapte. Noaptea eram paznic, iar dimineaţa mă duceam la facultate. Nimeni nu ştia la televiziune că sunt paznic de noapte.
De aia nu pot să fiu vedetă. Vedetele sunt glamour, am încercat să fiu asta, dar nu. Pe yaht, în loc să mănânc icre negre, îmi tai o roşie şi mânânc cu telemea şi cu pâine. Mă uitam seara la Esca şi mă gândeam .
Mi-e frică cel mai tare să nu mai sune telefonul„, a declarat Lucian Mândruţă la la Oamenii Dimineţii, de la Digi 24.