Mai mulţi şerpi lungi de peste un metru au fost văzuţi de îngrijitoarele unităţii ieşind din subsol, în curte. Au alertat autorităţile, însă doar un şarpe a fost omorât până acum. Deşi nu sunt veninoşi, şerpii sunt un real pericol pentru copiii bolnavi care merg la terapie, pentru că sunt purtători de diferite boli.
O firmă de deratizare a acţionat cu o substanţă, iar pentru o mai mare siguranţă, inspectorii DSV au cerut pompierilor să inunde subsolul în următoarele zile pentru ca toţi şerpii să poată fi scoşi afară. Timp de două zile, conducerea centrului a întrerupt activitatea.