Culiţă Tărâţă va fi înmormântat marţi la Piatra Neamţ

Funeraliile preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Culiţă Tărâţă, care a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma unui cancer pancreatic, vor avea loc marţi la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ.
Filip Stan
22 nov. 2014, 12:57
Culiţă Tărâţă va fi înmormântat marţi la Piatra Neamţ

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Culiţă Tărâţă se află depus la reşedinţa acestuia din municipiul Roman, potrivit Agerpres.

Pe 6 decembrie, acesta ar fi împlinit 62 de ani. Prerogativele funcţiei sale vor fi preluate de unul dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, în urma votului consilierilor.

Prefectul judeţului va trimite o informare oficială către Guvern cu privire la vacantarea funcţiei de preşedinte al CJ Neamţ, urmând ca Executivul să stabilească data alegerilor anticipate.

Colegi de partid şi alianţă din Neamţ, dar şi adversari politici au ţinut să transmită condoleanţe familiei îndoliate.

În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Culiţă Tărâţă era vizibil afectată de boală şi de chimioterapia pe care o făcea la o clinică din Viena, Austria. De altfel, el s-a aflat în concediu medical în ultimele şase luni, fiind prezent sporadic la Consiliul Judeţean.

Culiţă Tărâţă s-a înscris în 1993 în PDSR şi a fost deputat PSD în două mandate, între anii 2000 ? 2004 şi 2008 ? 2012. În anul 2011 a demisionat din PSD şi a devenit fondator şi vicepreşedinte al UNPR. În anul 2012, Culiţă Tărâţă a candidat şi a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul unei alianţe UNPR cu PDL şi PNŢCD.

De profesie inginer agronom, Culiţă Tărâţă a fost şi fondatorul Holdingului TCE 3 Brazi, care a avut în administrare Insula Mare a Brăilei în urma unui contract controversat cu Agenţia Domeniilor Statului.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 metri liber la Jocurile Olimpice cu cel mai bun timp
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!