Restaurantele din Italia percep o taxă pentru fiecare om care se așază la masă, indiferent dacă acesta a comandat sau nu ceva de mâncare. Așa-numita ”coperto” este o taxă menită să acopere cheltuielile restaurantului privind vesela și fața de masă sau naproanele pentru fiecare om care stă la masă. Nu este singura taxă care îi înfurie atât pe localnici, cât şi pe turişti.
Italienii își arată furia pe rețelele sociale că zilnic se confruntă cu costuri neașteptate. În Golful Policastro, în provincia Salerno din sudul țării, apa costă mai mult decât benzina. Mai ales dacă este solidificată.
Asta reiese din documentul fiscal emis de un bar din satul balnear Policastro Bussentino din comuna Santa Marina și postat pe rețelele de socializare de un cetățean din Vallo di Diano, care se adaugă la colecția de chitanțe estivale „supraevaluate” și care atestă cum inflația și costurile neprevăzute pentru servicii și altele asemenea sunt acum o constantă la orice latitudine.
Din chitanță – așa cum s-a întâmplat și într-un caz similar în Puglia în luna mai a anului trecut – se poate observa că la prețul Coca Cola și al citronadei s-a adăugat costul de 0,50 cenți pentru gheața adăugată în pahar.
Băuturile răcoritoare, care costau 2,50 euro, au înregistrat astfel o creștere de 20%, ceea ce a dus prețul final la 3,00 euro. Chiar și în Cilento, zona din Salerno care se învecinează cu Basilicata, controversa legată de creșterea prețurilor a afectat în ultimele zile accesul la piscine și costurile suportate pentru prânz sau cină în restaurante și pizzerii.
În această vară, un turist din Milano se afla cu bicicleta în zona Lacului Como și a făcut un popas să se răcorească. A fost șocat când a văzut noua de plată după ce a făcut o mică consumație pe terasă. „O plimbare cu bicicleta cu o pauză de cafea în centrul orașului Como… și chitanța din Dubai”.
Concret, el a plătit 5 euro pentru o cafea, 16 euro pentru două sticle de apă de jumătate de litru, un suc de fructe de ananas la 8 euro, nota de plată finală fiind de aproape 30 de euro. ”Nu am vrut să cred”, a spus turistul, scrie affaritaliani.it.
Un consilier regional spune că prețurile de acest gen discreditează întreaga localitate Como.
Nu există nicio justificare pentru a cere 8 euro pentru o sticlă de apă de jumătate de litru. Dimpotrivă, zic mai mult: în acest fel este discreditat întreg oraș, din cauza unor comercianți care profită”, a spus consilierul regional Sergio Gaddi.
La începutul anului, o turistă s-a plâns că a plătit 20 de euro pentru o cafea și o apă într-un bar cu vedere la lacul Como: „Nu e ca și cum am fi în Capri…”
Fiecare restaurant are propria taxa de coperto
Taxa de coperto nu este una fixă, fiecare restaurant având stabilită propria sumă. Așa se face că la un restaurant mai modest poți plăti, spre exemplu, 1 euro, în vreme ce la un alt restaurant mai pretențios poți ajunge să scoți din buzunar chiar 5-6 euro.
Această taxă nu este afișată undeva la vedere. În mod normal, ea ar trebui să se regăsească în meniurile aflate la intrare în restaurant, doar că aproape niciodată nu e trecută acolo. Abia după ce te așezi la masă și ceri meniul, poți avea ocazia să o zărești undeva la final, printre ultimele pagini.
Mare atenție, români! Greșeala pentru care turiștii pot scoate sume uriașe de bani din buzunar în Veneția
Problema este că aproape nimeni nu caută în meniu sau nu întreabă înainte să se așeze la masă ce sumă se percepe pentru „coperto”. Astfel, surpriza apare la final, atunci când pe nota de plată, pe ultimul rând, este trecut „coperto”, iar în dreptul lui, numărul de persoane care au stat la masa respectivă.
Prin urmare, dacă la masă au stat patru persoane, iar „coperto” este 1,5 euro, atunci pe bon va apărea „4 Covercharge /Coperto – 6 euro”. Asta înseamnă că, în acest caz, toți cei patru de la masă trebuie să plătească, împreună, 6 euro.
Această taxă ar avea originea în Evul Mediu, atunci când proprietarii de hanuri sau cârciumi le permiteau oamenilor cu posibilități materiale reduse să se așeze la mesele lor și să folosească vesela locului, dar să mănânce mâncarea adusă de acasă. Asta pentru că, din cauza veniturilor insuficiente, nu aveau bani să comande mâncarea preparată la hanul respectiv. Totuși, pentru ca patronii unor astfel de locuri să-și amortizeze cheltuielile, au introdusă o ”taxă de acoperire” („coperto”), pentru cei care ocupau loc la masă și foloseau vesela restaurantului, dar nu comandau nimic, potrivit repubblica.it.
De-a lungul timpului, ”taxa de acoperire” a mai suportat modificări, cum ar fi introducerea, în costul său, a coșului cu pâine sau a unor produse pe care restaurantul alege să le ofere clienților săi din partea casei. Scopul, însă, rămâne același: amortizarea cheltuielilor restaurantului privind așezarea meselor și întreținerea restaurantului în condiții optime pentru a-și primi clienții.