“Am avut noroc cu un procuror excepţional şi cu o echipă de nota 10 de la Inspectoratul General al Poliţiei. De două luni duc o viaţă dublă. Când lumea credea că sunt în Bamboo sau că dorm, eu scriam declaraţii şi lucram cu Poliţia şi cu Procuratura la acest caz. A fost foarte greu, dar am reuşit. Le-am promis vrăjitoarelor că le bag în puşcărie, unde le e locul, şi am făcut- o”, a spus Oana pentru libertatea.ro.
Ea a mai povestit cum a avut inspiraţia să le înregistreze. Când şi-a dat seama că vrăjitoarele vor să o tragă pe sfoară, Oana a mimat prietenia cu ele, cu toate că le-ar fi mitraliat. „Doar suportul Poliţiei şi al autorităţilor mă făcea să mă simt puternică, aşa cum sunt eu în realitate. Am simţit adrenalina şi faptul că ştiam că le voi înfunda, iar fiecare acţiune de-a mea îmi dădea o forţă imensă”, a încheiat Oana Zăvoranu.