Mihai Aldea, un cetățean în vârstă de 53 de ani, din comuna Târgușorul Vechi, județul Prahova, a circulat timp de 18 ani fără permis de conducere. El a primit interdicție de a se mai urca la volan după ce a fost prins cu o alcoolemie foarte ridicată, informează Antena 3.
Anularea permisului de conducere nu i-a pus bețe în roate. Bărbatul a continuat să conducă pe drumurile publice, zi de zi. Touși, sfidarea legii s-a încheiat. Vecinii cetățeanului și agenții de la secția de poliție știau că bărbatul circulă fraudulos.
În cele din urmă, locuitorii din comuna prahoveană au început să adune probe. L-au filmat pe Mihai Aldea în timp ce se plimba cu mașinile sale. Una dintre ele avea chiar volan pe dreapta.
Probele au ajuns la șefii de la Poliția Rutieră Prahova, care au organizat în cel mai scurt timp un flagrant. Marți dimineață, Mihai Aldea s-a urcat la volan, la ora 6:30 și a plecat. Nu a apucat să se deplaseze prea mult pentru că a fost tras pe dreapta de agenți.
Mihai Aldea a trebuit să prezinte documentele polițiștilor, dar a ridicat din umeri. Astfel, s-a demonstrat că nu deține permis de conducere. Potrivit anchetatorilor, prahoveanul a mai fost prins fără acte, în urmă cu doi ani de zile. La acea vreme se afla la volanul unui tractor. A vrut să fugă pe câmp, dar a fost prins de polițiști și i s-a întocmit dosar penal.
Pentru că Aldea a recidivat, ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea, cel mai probabil cu suspendare.