„Girafa!”, asa ma strigau toti baietii.
In clasa a doua eram cea mai inalta din toata clasa. Pentru ca toti baietii din clasa erau cu cel putin un cap mai scunzi decat mine, au gasit o cale de razbunare pe natura care fusese mai binevoitoare cu mine si de atunci mi-au zis „Girafa”.
Din felul in care ma strigau intelegeam ca este groaznic sa fii inalta. Nu mai stiu cat de inalta eram, dar ma simteam ca o girafa. In plus, de cate ori ajungeam in fata unei oglinzi mi-era ciuda ca am gatul atat de lung si mi se parea indreptatit sa-mi spuna baietii girafa.
La scoala preferam sa stau cat mai mult in banca, sa nu ma ridic in toata inaltimea mea de girafa, ca sa evit comentariile rautacioase ale colegilor si sa nu-i mai aud razand de inaltimea mea.
Aveam chiar o multime de strategii de a sta in picioare ca sa nu fiu chiar atat de inalta: prima era pozitia „pe loc repaus”, a doua era cu capul aplecat in fata sau intr-o parte, a treia sprijinita de un perete sau o banca si, bineinteles, sa stau cu spatele cat mai arcuit.