Cum aplici oja pe unghii fără să îţi murdăreşti degetele. Un truc foarte simplu

Pentru cele mai neîndemânatice dintre noi, o manichiură perfectă este obținută numai la saloanele de înfrumusețare. Acasă, orice încercare de a obține unghii care să arate cât de cât bine eșuează lamentabil de fiecare dată. În unele cazuri, chiar și atunci când trebuie să aplicăm lacul.
Romania TV
04 dec. 2015, 11:58
Cum aplici oja pe unghii fără să îţi murdăreşti degetele. Un truc foarte simplu

A venit vremea să punem capăt unor astfel de experiențe neplăcute și să învățăm să ne facem unghii frumoase și acasă, chiar dacă avem două mâini stângi. Așadar, dacă doriți să economiți niște bani și să aveți și satisfacția că ați obținut o manichiură perfectă, la voi acasă, vă învățăm câteva trucuri care la noi nu au dat greș.

Atunci când aplicăm lacul sau oja, cea mai mare problemă o avem, în general, cu menținerea liniei unghiei. Ei bine, există un produs care împiedică aplicarea lui pe degete.

1. Aplică vaselină

Este cea mai bună metodă prin care putem ține lacul de unghii sau oja la distanță de degete. Aplicați vaselină din recipient, pe pielea degetului, de jur împrejurul unghiei, după care dați cu ojă fără teamă. Chiar dacă că tremură mâna și aveți „derapaje”, oja nu se va lipi de deget din cauza vaselinei.

Citeşte şi  Şi-a pus pastă de dinţi pe fiecare unghie şi a frecat. Rezultatul? Te lasă fără cuvinte

Totuși, este important de știut faptul că vaselina nu trebuie să atingă și unghia, pentru că oja și lacul nu se vor lipi în acest caz. Dacă ați greșit, iar pasta a ajuns pe unghie, ștergeți-o cu un bețișor de urechi înmuiat în spirt. De asemenea, dacă nu aveți vaselină acasă și nici un magazin în apropiere de unde să cumpărați, mai puteți folosi cremă de gălbenele, care are aceeași consistență.

2. Aplică oja

Procesul prin care oja va fi aplicată pe unghiile tale nu va mai necesita concentrare maximă. Vei sta fără griji datorită vaselinei, așa că poți folosi și nuanțe închise, cum ar fi marsala, turcoaz închis, verde-pădure sau albastru, de care până acum te fereai, stând cu teama că oja se va curăța greu de pe degete.

Citeşte şi  Cum transformi singură oja lucioasă în ojă mată

3. Șterge vaselina

După ce ai reușit să îți faci manichiura, iar unghiile s-au uscat, trebuie să îndepărtezi vaselina de pe degete. O poți face ștergând-o pur și simplu cu un șervet de hârtie sau spălându-te pe mâini. În final, vei avea parte de unghii realizate perfect.

Citeşte mai mult pe unica.ro

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
Playtech.ro
Distanța de la care încep să măsoare viteza noile radare pe trepied. Frânarea bruscă nu mai funcționează
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vremea distruge minivacanța de 1 mai. Temperaturi scăzute și risc de ninsori
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Moartea Papei Francisc, anunțată de un obiect simbolic? Coincidența stranie care i-a cutremurat pe credincioși
Cancan.ro
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Amenzi de inceput de an pentru cei care stau la curte! Ce nu mai au voie să facă românii
MediaFlux
Trump, acord cu Putin! Răsturnare privind războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”