După ce s-a sfătuit în privinţa locului cu omul său de încredere Sandu Tudor, şi a obţinut toate autorizaţiile şi avizele de construire de la Primărie, patronul FCSB a angajat o echipă de muncitori care au beneficiat de cazare, de hrană, astfel încât să nu părăsească şantierul, iar lucrările să nu fie întrerupte.
În plină pandemie, muncitorii au lucrat, iar construcţia e foarte avansată. Astfel, cei care au trecut prin zonă au fost uimiţi să vadă ce lucrare frumoasă a răsărit, peste noapte, lângă Mc Donalds-ul din zonă. Click.ro a surprins imagini de pe şantier, iar conform autorizaţiei de construcţie, lucrările ar trebui finalizate peste o lună.
Se pare Gigi a dorit înălţarea sfântului aşezământ încă de când a fost condamnat la închisoare, prin acest gest mulţumindu-i divinităţii pentru faptul că l-a ocrotit, dar şi pentru că în 2008 echipa sa de fotbal a învins Galatasaray. „Este un proiect la care m-am gândit înainte de meciul cu Galatasaray. I-am făgăduit lui Dumnezeu încă de atunci că, dacă noi îi vom elimina pe turci, eu voi face o biserică”, a povestit Becali pentru ProSport.