Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a anunțat că ministerul a solicitat inspectoratelor școlare să informeze părinții că pentru organizarea orelor de religie în şcoli trebuie să depună o cerere, conform deciziei Curții Constituționale.
DESCARCĂ DE AICI CEREREA DE ÎNSCRIERE LA ORELE DE RELIGIE
„În acest moment, suntem în aşteptarea unei decizii a Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii educaţiei incriminate de decizia de neconstituţionalitate şi Ministerul Educaţiei va pune în practică acele prevederi.În acest moment, noi am solicitat Inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale„, a spus secretarul de stat Liliana Preoteasa.
Cererile se vor depune până pe 6 martie. „Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede, ca să clarificăm această situaţie. Pe de altă parte, am dori să lăsăm un timp părinţilor, unii părinţi pot fi plecaţi din Bucureşti, din localitate, trebuie să le lăsăm un timp să ajungă să depună o cerere, dacă doresc să le depună. Există un formular pe care noi l-am transmis care spune foarte simplu: «doresc ca fiul, fiica mea, cu numele respectiv, să participe la orele de religie şi anume la cultul, cel pe care îl alege părintele elevului». E foarte simplu. După 7 martie, vom avea o situaţie şi o să vedem la momentul respectiv. Aşteptăm să vedem ce spun părinţii„, a explicat Liliana Preoteasa.
CITEŞTE ŞI: Profesorii de religie, plătiţi ilegal din banii statului? O asociaţie anunţă că sesizează Curtea de Conturi