La 81 de ani, Margareta Pâslaru este un exemplu de stil și eleganță și are un tonus de invidiat! Artista locuiește de ani buni în România, pe care a părăsit-o în anii ’90 ca să-și urmeze soțul, pe sportivul Gheorghe Sencovici, în Statele Unite. Fiica ei, Ana Maria, s-a născut în România, dar a crescu alături de părinții ei în SUA. Când părinții ei au decis să se întoarcă în țara natală, Ana Maria nu a mai vrut să se întoarcă. S-a căsătorit cu un latino-american, Juan pe numele lui, și au împreună doi copii. În cele din urmă, fiica Margaretei Pâslaru s-a stabilit în Canada și activat în domeniul bancar.
După plecarea din România a artistei, comuniștii au lansat tot felul de teorii cu privire la viața ei, menite să îi distrugă reputația. Spre exemplu, se vehicula, la vremea respectivă, că soțul Margaretei Pâslaru s-a spânzurat într-un pod, cu toate că artista a revenit, ulterior, în România la braț cu Gheorghe Sencovici. O altă invenție a fost faptul că Margareta Pâslaru și-ar fi operat fiica pentru ca aceasta să aibă culoarea ochilor ei și că, după intervenție, Ana Maria Sencovici ar fi rămas oarbă.
Actrița care a făcut furori cu vocea, interpretarea și frumusețea ei și-a dorit altceva de la viață. Când era adolescentă, Margareta Pâslaru visa să fie avocată, din dorința de a-i apăra pe cei care suferă. Viața a avut, însă, alte planuri pentru ea, făcând-o să ajungă una dintre cele mai iubite actrițe din România.
„Visam lucruri atât de îndrăznețe în acele vremuri, încât am realizat mai mult decât mi s-a permis. Fiecare situație dificilă mă îndemna, parcă, să o depășesc. Ca orice tânăr idealist, am dat examen la Facultatea de Drept și am intrat. Doream să-i apăr pe cei năpăstuiți. Dar forța destinului și-a spus cuvântul. Către finele primului an, am fost invitată la Teatrul Municipal – devenit Teatrul „Lucia Sturza Bulandra – pentru o probă solicitată de regizorul Liviu Ciulei. Era vorba despre un rol complex, Polly Peachum, partenera lui Toma Caragiu în piesa „Opera de trei parale”, a povestit actrița pentru Viva.
Îndrăgita Margareta Pâslaru, mereu în topul celor mai frumoase artiste din România, a dezvăluit și cum reușește să fie mereu la patru ace: „Frumusețea vine din interiorul unei persoane. Desigur, nu sunt toate zilele la fel, precum nici afară nu sunt identice: într-o zi este înnorat, într-o zi plouă, a doua zi ne bucurăm de soare’, declara artista, într-un interviu pentru Viva, realizat în urmă cu un an.