Cum arată relaţia Niculinei Stoican cu fiul ei: „Nu tot ce visăm noaptea putem să realizăm ziua”

Vlad are 28 de ani şi este mândria familiei Stoican-Stănescu. A studiat la Londra și Viena, iar acum este consilier de investiții în piața financiară şi își ajută și părinții cu sfaturi pentru afacerea familiei.
Oana Anghel
05 ian. 2022, 00:17
Cum arată relaţia Niculinei Stoican cu fiul ei:

Niculina Stoican este extrem de mândră de singurul ei copil, mai cu seamă pentru faptul că acesta a reușit să se descurce singur în viață.

Băiatul meu are 28 de ani. El își vede de drumul și de viața lui. Am reușit prin educația pe care i-am dat-o să dau societății și țării un om de nădejde, un om care își vede de viața lui, care nu este dependent de mine, care poate să facă bine în jur. Asta mi-am dorit foarte tare, ca el să aibă un echilibru, să fie frumos la minte și la trup. (…) Vlad este amprenta noastră. Pentru noi, din momentul în care s-a născut Vlad, multe schimbări au fost. Pentru noi a fost definiția vieții noastre. Totul s-a învârtit în jurul lui”, a spus Niculina Stoican într-un interviu pentru Antena Stars.

Niculina Stoican şi fiul ei

Niculina Stoican şi fiul ei au o relaţie exemplară

Artista mărturiseşte că marea ei bucurie este faptul că este pe aceeaşi lungime de undă, că au aceleaşi principii, aceeaşi gândire, acelaşi mod în care privesc viața. În plus, l-a învăţat pe tânăr să-şi ţină picioarele bine înfipte în pământ, să nu considere că visele pot deveni realitate peste noapte.

Citeste si Dezvăluire-şoc a Niculinei Stoican despre relaţia pe care a avut-o cu Petrică Mîţu Stoian: „Legea supravieţuirii… ca în junglă. Noi am avut o înţelegere pe care eu am respectat-o cuvânt cu cuvânt”

În general, noi nu am avut niciodată discrepanțe în gândire. Am învățat să ținem cont unii de ceilalți, să ne prețuim, să vedem ce dorințe avem, ce se poate face și ce nu se poate face, pentru că nu tot ce visăm noaptea putem să realizăm ziua sau cel puțin în viața mea nu s-a întâmplat așa”, a adăugat artista.

Citeste si Cum arătau Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican în tinerețe. Imagini inedite din perioada în care cântau împreună în Ansamblul „Doina Gorjului”

DailyBusiness
Cum să-ți cureți bijuteriile din aur rapid și natural cu bicarbonat de sodiu
Spynews
Marian Drăgulescu și soția sa, dansul mirilor. Ce piesă deosebită au ales cei doi pentru a deschide petrecerea / VIDEO
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Destinația de vacanță unde găsești plaje sălbatice, apă de o culoare splendidă și multă verdeață. Se află în Europa, dar puțini români știu de ea și reușesc să ajungă aici
Capital.ro
Marea voce a României s-a stins pe masa de operație. Moartea sa a marcat o țară întreagă
Playtech.ro
Cum să reduci factura la curent cu 30%. 5 sfaturi care chiar funcționează
DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Adevarul
„Ajutor, am fost răpite! Am fost luate cu forța”. Zeci de polițiști au căutat ore întregi cinci adolescente din Caracal
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Mark Stam și Cristian Porcari au câștigat „Te cunosc de undeva” - sezonul 21. Au plecat cu premiul în valoare de 15.000 de euro: „Vă iubim pe toți“
Spynews
Stațiunea din România recunoscută pentru apele sale. O mulțime de turiști aleg să petreacă aici concediul
Evz.ro
Mesajul crucial al SUA pentru români, despre apărare și prezența americană
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
kanald.ro
Ambulanță implicată într-un accident rutier în Cluj: Patru persoane, inclusiv o pacientă, au fost transportate la spital
Cancan.ro
Nicușor Dan, gafă uriașă într-o postare pe Facebook! A șters, dar oamenii au sesizat imediat: Penibil
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu. Cine e vizat de noile modificări majore: Vrem să instruim noile generații
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Fosta iubită a lui Adi Mutu, noua senzație de la Festivalul de la Cannes
stirilekanald.ro
El este Octavian, găsit spânzurat cu lesa câinelui, la doar 18 ani. Motivul halucinant din cauza căruia tânărul a decis să-și încheie socotelile cu viața: „Drum lin printre îngeri”
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Anunț esențial pentru toți românii care au contract la PPC, fost ENEL. Ce se întâmplă cu facturile de la 1 iulie 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Unii români folosesc această expresie, însă puțini îi cunosc semnificația. Este rostită des, dar rar înțeleasă