Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dodel. Adina și Cristi Tănase urmează să devină părinți

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dodel. Fostul fotbalist a intrat în atenția presei după ce a fost găsit dormind pe preș, în fața locuinței sale. Mai mult, era într-o stare fizică foarte proastă și extrem de neîngrijit. Cristi Tănase a recunoscut că s-a întins la uşă în timp ce o aştepta pe soţia sa să îi deschidă uşa.
Alina Costache
13 feb. 2024, 10:41
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dodel. Adina și Cristi Tănase urmează să devină părinți

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dodel. Înainte de aceste imagini, la finalul anului trecut, Cristi Tănase a fost prins conducând sub influența drogurilor în apropierea orașului Pitești, în drumul spre comuna Bradu.

Cum polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, cât și modul în care îi privea, i-au pus fiola, dar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. Pasul următor a fost, firește, testarea cu aparatul drugtest.

Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat”, au transmis la acea vreme surse din cadrul poliției.

Citește și: Dumitru Dragomir, dezvăluiri șocante despre Dodel: „Trebuie ajutat. Ştie toată lumea că se droghează”. Reacții în lanț în lumea fotbalului

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dodel

Cristi Tănase şi Adina Maria s-au căsătorit în luna octombrie a anului trecut şi urmează să devină părinţi. Bruneta este make-up artist, pasionată de sală şi este de o frumuseţe răpitoare.

Cristi Tănase a explicat de ce a fost găsit întins la uşa de la apartament, fără doi dinţi, şi cu pete de sânge lângă el. Aştepta ca soţia să îi deschidă uşa şi a dezminţit cu vehemenţă existenţa unui conflict violent.

Nu m-a bătut nimeni, cine să mă bată. Eram la ușa apartamentului meu. Am fost la un șpriț sâmbătă și așteptam în fața ușii, să-mi deschidă soția. Am niște dinți provizorii, iar unul mi-a căzut. repet, nu m-a bătut nimeni.

Presa scrie numai minciuni despre mine, dar oricum nu mă interesează pe mine. Eu sunt un om care se distreză, mă simt bine. M-am lăsat de fotbal de doi ani, dar nu mă gândeam că o să fiu în continuare în atenția presei. Observ însă că se scrie mai mult acum decât când jucam”, a spus Cristi Tănase, pentru Fanatik.ro.

Clipul a apărut pe reţelele de socializare în contextul în care, la finalul lui 2023, Cristi Tănase a fost prins drogat la volan! Fostul fotbalist român, în vârstă de 36 de ani, a fost oprit de poliţişti la un control de rutină.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum trebuie să cultivi, de fapt, legumele în grădină ca să ai o recoltă bogată și să culegi zeci de kilograme. Ce se pune după salată, ceapă verde sau ridichile de primăvară și combinațiile pe care să nu le faci niciodată. O să uzi non stop, dar nu vei culege nimic
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI