Cum arată şi cu se ocupă Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin. A absolvit Medicina, iar tatăl ei i-a schimbat numele

Cum arată şi cu se ocupă Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei este în atenţia tutuor în aceste momente, după ce a declarat război împotriva Ucrainei. Deşi toată lumea îi ştie parcursul profesional, este foarte discret privind viaţa personală.
Alina Costache
28 feb. 2022, 14:55
Cum arată şi cu se ocupă Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin. A absolvit Medicina, iar tatăl ei i-a schimbat numele
Cum arată şi cu se ocupă Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin

Cum arată şi cu se ocupă Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei au ieșit de pe scena publică, încă din 1999, când tatăl lor a preluat funcția de premier și, apoi, a ajuns la președinție la sfârșitul anului.

Maria, fiica cea mai mare, și Ekaterina s-au retras de la școala germană din Moscova și au început studiile acasă cu profesori privați. Apoi, potrivit presei ruse, și-au schimbat numele pentru a-și proteja intimitatea, scrie ziarul italian Il Corriere della Sera, citat de Rador.

Cum arată şi cu se ocupă Maria, fiica cea mare a lui Vladimir Putin

Maria a devenit Vorontsova, a absolvit Medicina și s-a specializat în Endocrinologie. Tânăra ar fi implicată într-un mare proiect pentru construcția unui spital pentru 20.000 de pacienți în apropiere de Sankt Petersburg.

Maria este căsătorită cu un antreprenor olandez şi ar avea o fiică. Putin s-a limitat să vorbească la general despre „nepoți’, prin urmare, se crede că Ekaterina, fiica cea mică, în vârstă de 34 de ani, a devenit și ea mamă. Ekaterina, care are și un nume de familie diferit de cel al tatălui, Tikhonova, a apărut recent pe scena politică rusă, potrivit hotnews.ro.

Citeşte şi: Astrologul Daniela Simulescu, detalii îngrijorătoare despre personalitatea lui Putin: „E dictatorul perfect, iar greutăţile nu-l îngenunchează, ci îl fac mai puternic”

Gari Kasparov, despre următoarea mişcare a lui Putin

Marele Maestru spune că ”planul inițial” al lui Vladimir Putin era să cucerească rapid Kievul, oraș atacat sâmbătă, însă pentru că nu s-a întâmplat, următoarea mișcare a președintelui rus este pornirea unui adevărat asediu în Capitală.

Lui Putin nu-i pasă ce se întâmplă cu Rusia sau cu rușii, cum niciodată nu i-a păsat. Se gândește doar să rămână la putere. Atât. Nu veți vedea vreodată un dictator care să recunoască că a greșit, cât timp e încă dictator.

Acum, când planul inițial al lui Putin de a cuceri Kievul rapid, cu armata ucraineană distrusă și cu Zelensky fugind din țară, a picat, Putin va ridica orice restricție de atac, ca să ia Capitala cu orice preț.

Bineînțeles că nu i-a păsat de victimele din rândul civililor nici până acum, dar nu a căutat să îi atace. Acum nu va mai ține la precizie, va vrea doar distrugere și teroare. Lui Putin nu îi pasă de imaginea sa în fața lumii sau a rușilor și ucrainenilor, fiindcă nimeni nu-l poate face să plătească.

Ce diferența va fi pentru el că sunt 1000, 10.000 sau 100.000 de morți? E în continuare la putere? E bogat în continuare? Aceasta capacitate de a acționa din egoism pur e o superputere a autocraților. Oamenii normali nu pot face asta.

Putin va bombarda și ataca puncte cheie de infrastructură pentru a distruge rezistența orașului. Nu vrea un asediu îndelungat. Banii i se vor termina din cauza sancțiunilor, iar armele Vestului nu au ajuns încă în Ucraina. În schimb, tancurile lui sunt acolo”, a scris Gari Kasparov, pe Twitter.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri