Cum arată spitalul penitenciarului Rahova. Al doilea cel mai mare spital din sistemul penitenciar românesc dispune de aparatură de ultimă generaţie

Despre condiţiile din penitenciare s-a tot discutat, în ultimii ani, mai cu seamă în contextul discuţiilor despre condiţiile din spitale. Şi asta întrucât deţinuţilor li se alocă sume uriaşe de bani comparativ cu sumele alocate pacienţilor internaţi.
Alina Costache
30 iul. 2022, 14:44
Cum arată spitalul penitenciarului Rahova. Al doilea cel mai mare spital din sistemul penitenciar românesc dispune de aparatură de ultimă generaţie

Şi la fel stă treaba şi în ceea ce priveşte condiţiile din spitalele penitenciarelor. Jilava şi Rahova beneficiază de unele dintre cele mai moderne unităţi spitaliceşti.

Penitenciarul Rahova deţine al doilea mare spital din sistemul penitenciar după Jilava

În România, există şase spitale penitenciar, iar Spitalul Penitenciar Rahova este una dintre cel mai bine dotate unități de profil din sistemul penitenciar național. Spitalul de la Rahova este condus de comisar șef Nory Marioara Jurjuț.

Spitalul de la Rahova se află chiar în curtea în care se află și penitenciarul. Unitatea medicală are trei secţii în care pot fi trataţi 120 de pacienţi. Secţia de chirurgie generală dispune de 60 de paturi, secţia de Boli cronice, care include și compartimentul de recuperare neuromotorie, are 32 de paturi, iar în compartimentul psihiatrie-toxicodependență există 12 paturi. Restul de 16 paturi se află în Secția ATI, care include și Unitatea de transfuzie sanguină, potrivit impact.ro

Spitalul penitenciar Rahova are, de asemenea, două săli de operaţie, o unitate de sterilizare, o farmacie, laboratoare de analize medicale, radiologie și imagistică și cel de explorări funcționale, compartimentul de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale, cabinetele de endoscopie bronșică și de endoscopie digestivă, cabinetul oftalmologic.

Citeste si Şeful penitenciarelor din România: Bolile de care suferă Sorin Oprescu pot fi tratate în sistemul penitenciar românesc. Ce spune de situaţia lui Rudel Obreja

Spitalul penitenciar Rahova, dotat cu aparatură performantă

Toate secţiile sunt dotate cu aparatură performantă: electrocardiografe, defibrilatoare, monitor fetal, aparate pentru magnetoterapie și laserterapie complex cu electroterapie, cu ultrasunete.

La ATI există o stație centrală cu 16 monitoare, din care două mobile, un electrocardiograf cu 12 derivații, pentru 12 pacienți simultan, aparat de anestezie, pompă de nutriție enterală, trusă de intubare de urgență.

Deţinuţii care necesită spitalizare sunt internați în urma unor proceduri stricte. Dacă cineva aflat în detenție se îmbolnăveşte sau acuză o înrăutățire a unei afecțiuni cronice mai veche sau dacă are loc vreun accident într-unul din spațiile închisorii, respectivul este consultat, în primă fază, de medicul din cabinetul penitenciarului.

Dacă afecțiunea sau rănirea sunt serioase, este dus sub escortă la spital. Aici poate fi tratat și, dacă este cazul, internat, iar dacă gravitatea afecțiunii depășeşte capacitatea medicală a spitalului se poate decide, în unele cazuri, transportarea pacientului, la un spital public.

Atunci când diagnosticele sunt deosebit de grave, pacienții, individual sau prin familii, pot solicita întreruperea executării pedepsei și tratarea paliativă chiar la domiciliu.

Mai multe poze din interiorul spitalului, AICI

Citeste si Penitenciarul în care a fost închis Nicolae Ceauşescu, transformat în hotel de lux. Suma uriaşă, plătită de un afacerist libanez pentru a-l prelua

Spynews
Tatăl fotbalistului fenomen de la Euro 2024 a fost înjunghiat! Bărbatul a fost transportat de urgență la spital
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Stațiunea din România care s-a umplut până la refuz zilele acestea. Turiștii au ocupat toate locurile de cazare, e plin și pe plajă și în mare
Capital.ro
Anunțul momentului despre Victor Rebengiuc. Ce se întâmplă cu marele actor al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis a comis-o GRAV de Ziua Marinei! Toată România a VĂZUT cum s-a făcut de RÂS
DailyBusiness
Ministrul Muncii, anunț joi, 15 august: „Pensia medie crește! Am făcut lucrurile la timp!”
Adevarul
O plimbare cu telecabina într-o stațiune de top din Italia, de trei ori mai ieftină față de Sinaia: „E japcă la prețuri”
Spynews
Un nou bonfire a adus adevărul crud pe Insula Iubirii, aseară, la Antena 1, ȋntr-o ediţie lider de audienţă. Radu Vâlcan: „Îmi pare rău ca ai fost martora acestor imagini!”
Spynews
Zi specială în familia Laurei Cosoi! Vera, fiica vedetei, a împlinit patru ani. Cum a surprins-o, încă de la primele ore | FOTO
Evz.ro
Și-a ucis vecinul pentru că sforăia. Acum a fost condamnat
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Mega-caniculă în România. Așa ceva nu s-a mai văzut!
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Se modifică data la care vor fi livrate taloanele de pensii! Pensionarii cu mai mulți ani de muncă vor primi bani în plus după recalculare
Capital.ro
Codul Rutier de modifică în 2024. Legea care te bagă la închisoarea între 5 și 10 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Starea de urgență în Belgorod ridicată la nivel federal, potrivit ministrului rus pentru situații de urgență
MediaFlux
RĂSTURNARE privind ALEGERILE din SUA! Lovitură TOTALĂ pentru KAMALA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...